Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Titularizarea 2011 în Suceava. 80 de camere video şi peste 100 de profesori vor supraveghea candidaţii

Publicat in Adevarul, marți 12 iulie 2011 ·

La examenul de mâine vor participa 810 candidaţi care speră să obţină note peste 7 pentru a putea ocupa una din cele 74 catedre titularizabile vacante în judeţul Suceava.

Mâine are loc examenul naţional de titularizare, ce va fi susţinut în Suceava de 810 candidaţi. Pentru aceştia, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava a organizat două centre de examen, la Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza“ şi Şcoala nr. 11 „Miron Costin“, ambele din cartierul Burdujeni. În cele 40 de săli de examen vor fi instalate câte două camere video, după cum prevede metodologia, iar candidaţii vor fi supravegheaţi şi de câte trei-patru profesori. „Camerele sunt puse la dispoziţie de Primăria municipiului Suceava, pentru că şcolile aparţin de aceasta“, a declarat Petru Carcalete, inspectorul general al IŞJ Suceava.

Cei mai mulţi candidaţi s-au înscris pentru ocuparea posturilor de învăţători, educatoare, limba română, limba engleză şi sport. Cei care vor obţine note peste 7 la examenul de titularizare vor putea opta pentru unul din cele 74 posturi cu o viabilitate mai mare de patru ani. „De-a lungul ultimilor ani Suceava a tot scos posturi, iar acum sunt foarte puţine. Mie, cel puţin, mi se pare normal. Acestea ar trebui să fie cel puţin egale cu numărul posturilor eliberate în mod natural (prin pensionări, demisii etc. n.red.)“, a precizat Petru Carcalete.

Candidaţii care nu vor obţine o catedră titularizabilă şi cei cu note mai mici de 7 vor avea de ales între cele 585 posturi netitularizabile, din care 356 au între 16 şi 25 ore pe săptămână, şi 229 incomplete între 4 şi 17 ore/săptămână.

Citiţi şi: Zece candidaţi pe un post titularizabil în şcolile sucevene

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 4 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 5 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 4 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 4 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°