Constructorul va fi penalizat cu 0,1% pentru fiecare zi de întârziere sau Primăria va executa scrisoarea de garanţie în valoare de 1,2 milioane de euro
Soarta celui mai mare şantier din Iaşi rămâne în continuare sub semnul întrebării. Oficiali din Primărie au lansat mai multe scenarii pentru modul în care se vor tremina lucrările din Fundaţie. Cele trei variante luate în calcul de municipalitate includ taxarea constructorului pentru că nu termină pasajul subteran în data de 16 decembrie. Chiar dacă mai sunt doar două săptămâni până când contractul de lucrări va fi încheiat, iar şantierul va rămâne în aer, edilii încă nu au luat o decizie.GALERIE FOTO
Reprezentanţii Primăriei exclud, în primă fază, orice suplimentare de contract, atât la termen, cât şi la valoare. Edilii susţin că firma de construcţii are un contract în vigoare, parafat şi verificat de Agenţia Regională de Dezvoltare Nord-Est şi că lucrările licitate nu pot fi modificate. În plus, constructorul a invocat în ultimii doi ani mai multe lucrări neprevăzute care au dus la prelungirea termenului de finalizare până pe 16 decembrie. Conform Primăriei, contractul de lucrări din Fundaţie va ajunge la final în mod normal pe 16 decembrie şi se va încheia ca atare cu firma SCCF Iaşi. Ulterior, municipaliatea va face o evaluare a lucrărilor restante, iar constructorul va fi penalizat cu 0,1%/zi din restul de executat care a reieşit din evaluare. Edilii susţin că echipele constructorului vor trebui să continue lucrările în Fundaţie, chiar dacă au ieşit din contract, pentru a nu rămâne fără scrisoarea de bună execuţie care are valoarea de 1,2 milioane de euro. „Cea mai corectă variantă ar fi ca ei să-şi continue contractul în clauzele penalizatoare, să şi le asume, să facă cât mai repede lucrările, să ducă la bun sfârşit, să facă recepţia, apoi un proces-verbal de recepţie şi să pot înregistra o