Săptămâna trecută, Braşovul a înregistrat un adevărat record în materie de vizite la medicul de familie, după ce peste 14.000 de braşoveni au trecut să se „înţepe” împotriva virusului pandemic. Potrivit medicului epidemiolog Gabriela Proca, de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov, săptămâna trecută, au fost vaccinaţi, în total, 16.234 de braşoveni. „14.419 vaccinări au fost făcute prin medicii de familie. În rândul personalului medical, săptămâna trecută am mai avut 653 de vaccinări, iar de la cabinetele şcolare au mai fost raportat 203 vaccinări. De asemenea, de la alte instituţii şi ministere, au fost raportate aproape 1000 de vaccinări”, a explicat medicul Gabriela Proca. Potrivit aceleiaşi surse, în afara datelor raportate de la medicii de familie şi cei din reţeaua şcolară, aproape 1.300 de braşoveni s-au vaccinat în cadrul centrelor de vaccinare.
Studenţii, cei mai sceptici
Chiar dacă, în mare parte, braşovenii nu au plecat urechea la speculatele efecte adverse ale vaccinului, studenţii sunt la fel de neîncrezători în eficacitatea lui. „De la Dispensarul Studenţesc, nu ni s-a mai raportat absolut nicio vaccinare săptămâna trecută şi nici săptămâna aceasta”, ne-a spus Gabriela Proca. Până acum, dacă e să ne luăm după raportările făcute privind ritmul de vaccinare, la Braşov nu au fost utilizate nici măcar dozele din prima tranşă de vaccinuri, de 50.000. Cu toate acestea, DSP a cerut o suplimentare a primei tranşe, care a fost şi ea distribuită medicilor de familie şi a celor din centrele de vaccinare.
Încă un caz la Braşov
Ministerul Sănătăţii a anunţat, ieri, că în ţară au mai fost confirmate 123 de noi cazuri. Dintre acestea, unul singur a fost confirmat în Braşov, la un tânăr care era internat deja, cu diagnosticul de pneumonie.
Scade uşor numărul internaţilor din cauza afecţiunilor de sezon