Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Modificarile aduse Legii caselor nationalizate, curat constitutionale

Publicat in Romania Libera, joi 15 ianuarie 2009 · ·

Pentru a doua oara in interval de aproape o luna, judecatorii Curtii Constitutionale au decis ca modificarile aduse, la propunerea PC, Legii caselor nationalizate sunt conforme cu Legea fundamentala, chiar daca presedintele Traian Basescu a acuzat ca s-ar realiza, practic, o a doua nationalizare. Aceasta, deoarece proprietarii de drept nu isi vor mai primi in natura casele nationalizate daca acestea au fost cumparate cu buna-credinta, ci li se vor acorda despagubiri in echivalent, la pretul pietei. Proiectul prin care a fost modificata in acest fel Legea 10/2001 a mai fost atacat la Curtea Constitutionala de parlamentari ai PNL si PDL, dar judecatorii CCR au decis, pe 10 decembrie 2008, ca ar fi respectata Legea fundamentala. Presedintele Traian Basescu a sesizat, la randul sau, Curtea Constitutionala invocand alte aspecte decat cele deja discutate de CCR.

Concret, seful statului a folosit ca argument in sustinerea sesizarii de neconstitutionalitate incalcarea principiului bicameralismului deoarece proiectul a fost respins de Senat, in calitate de prima Camera, pentru a fi adoptat apoi, intr-o forma total diferita, de Camera Deputatilor, in calitate de Camera decizionala. Presedintele a mai invocat si faptul ca prevederile "nu corespund exigentelor Conventiei Europene a Drepturilor Omului" si ca unele articole contin "dispozitii retroactive deoarece reglementarea vizeaza situatii trecute, si nu in curs de derulare sau care se vor naste in viitor". Proiectul va fi trimis la promulgare.

Pentru a doua oara in interval de aproape o luna, judecatorii Curtii Constitutionale au decis ca modificarile aduse, la propunerea PC, Legii caselor nationalizate sunt conforme cu Legea fundamentala, chiar daca presedintele Traian Basescu a acuzat ca s-ar realiza, practic, o a doua nationalizare. Aceasta, deoarece proprietarii de drept nu isi vor mai primi in natu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian

News.ro acum 16 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania vor anunţa, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 24 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

[P] Plafonarea gândită de PSD a adus beneficii pentru toată lumea: consumatori, companiile din energie și stat

HotNews acum o ora
Schema de plafonare a energiei, introdusă de Guvernul condus de Marcel Ciolacu și prelungită până la 1 aprilie 2026, a împiedicat o explozie a prețurilor, a dus la reducerea inflației și le-a oferit consumatorilor casnici și economici predictibilita

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 28 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 12 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

VIDEO O tornadă ucigașă a distrus un orășel din Iowa

HotNews acum 2 ore
O puternică tornadă a trecut a făcut ravagii marți într-un orășel din Iowa, ucigând mai multe persoane și rănind cel puțin 12 oameni, au anunțat autoritățile, potrivit Reuters. Orașul Greenfield din Iowa după o tornadă majorăFoto: Hannah Fingerhut /

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

23°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°