Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Maidanezii se relaxează nestingheriţi în centru

Publicat in Adevarul, vineri 1 mai 2009 ·

Capacitatea padocului din Lunca Sucevei este cu mult depăşită, iar haitele de comunitari s-au strâns în special în trei dintre cele mai importante cartiere

Câinii comunitari, o problemă aflată mereu în topul nemulţumirilor sucevenilor, pare a fi fără rezolvare. Numai în ultima jumătate a anului trecut, în oraş au fost prinşi 1.500 de câini fără stăpân. „Anul acesta, în primele trei luni, am strâns de pe străzi peste 300 de câini care au fost duşi la padocul din Lunca Sucevei”, a declarat Lucian Harşovschi, viceprimarul Sucevei. Deşi capacitatea padocului este de 1.000 de locuri, în prezent, aici sunt cazate 1.300 de patrupede. Anual, pentru întreţinerea padocului, municipalitatea alocă sume importante de bani, care se investesc atât în întreţinerea câinilor, cât şi în construirea de noi cuşti. Soluţia se dovedeşte însă a fi una fără mari rezultate. Cât priveşte rezolvarea pe termen lung a problemei câinilor comunitari, care dau bătăi de cap la fiecare colţ de stradă, edilii ridică din umeri. Aleşii se plâng că situaţia este agravată de faptul că foarte mulţi maidanezi sunt aduşi în oraş din alte judeţe.

1.000 de oameni muşcaţi într-un an

Conform unei statistici privind situaţia numărului de câini fără stăpân din oraş, la nivelul anului 2006 erau înregistraţi 3.000 de patrupede. Tot atunci, spun autorităţile, s-au înregistrat cele mai multe cazuri de agresare a cetăţenilor de către aceste animale. Mai exact, 1.000 de suceveni au fost muşcaţi acum trei ani de maidanezi. Oficialii susţin însă că, în acest moment, problema nu mai este foarte gravă. „Situaţia câinilor comunitari este deocamdată sub control”, susţine viceprimarul Harşovschi. Acesta mai susţine că animalele prinse sunt aduse la padoc unde sunt îngrijite, hrănite şi tratate de un medic veterinar. Masculii sunt castraţi. În ceea ce priveşte finanţarea activităţii de la padoc, municipalitatea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 9 minute
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 8 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 8 minute
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum 50 minute
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 2 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Bayern Munchen și Real Madrid, remiză în turul SEMIFINALELOR Champions League. Ce spune Carlo Ancelotti

Gandul acum 34 minute
Bayern Munchen și Real Madrid au încheiat la egalitate, scor 2-2, în turul semifinalelor Champions League și calificarea se va juca peste o săptămână pe Santiago Bernabeu, la data de 8 mai. Real Madrid a condus cu 1-0, prin golul marcat de Vinicius

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum o ora
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă. Care este starea sa de sănătate

Adevarul acum o ora
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat pe secția de Terapie Intensivă a Institutului Inimii din Cluj Napoca.

Administraţia Biden va impune dotarea tuturor maşinilor şi camioanelor noi cu tehnologie avansată de siguranţă

News.ro acum 2 ore
Administraţia Biden intenţionează să solicite ca toate maşinile şi camioanele noi să vină cu sisteme de evitare a coliziunii pietonilor, care includ tehnologie de frânare automată de urgenţă, până la sfârşitul deceniului. Într-un interviu, secretaru

Un nou raport ar putea relansa ancheta în cazul morţii lui Diego Maradona

News.ro acum o ora
Un expert legist a publicat un nou raport privind moartea lui Diego Maradona. Acesta a fost făcut public luni, iar contraexpertiza sa ar putea să schimbe complet situaţia, în condiţiile în care opt cadre medicale au fost acuzate de moartea lui Marad

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

18°
mie.

11°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

9°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
mie.

11°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°