Bătrânul Jakab Arpad este unul dintre puţinii localnici care îşi mai amintesc reţeta originală pentru prepararea cunoscutei fripturi. Jakab Arpad a învăţat din familie să pregătească mâncarea, pe care o consumă neîncetat de peste opt decenii.

Turdeanul îşi aminteşte şi acum ce a păţit la prima tăiere a porcului. Şi-a tăiat arătătorul aproape complet.

Îi dădeau cinci la sută şanse de refacere. Cusut imediat, degetul i-a fost salvat. Mai are şi alte urme de la activitatea de preparare a porcului. Bărbia i-a fost serios afectată când a căzut cu mai multe porţii şi s-a lovit de trotuar. Apoi a căzut şi a vărsat ciubărul cu saramură.

Toţi cei cinci fraţi ai săi ştiau să prepare friptura, pornind de la tăierea porcului, până la prăjirea într-o oală specială. Mai mult, se ocupau şi cu vânzarea preparatului în piaţă şi cu creşterea porcilor.

Reţetă sănătoasă

„Nu orice porc va da o friptură gustoasă”, spune Jakab. Părinţii săi cumpărau animalele din Luduş şi Remetea, unde ştiau că sunt hrăniţi cu porumb. La munte mănâncă ghindă. „Cu hrana de azi a porcilor, gustul cărnii nu mai este acelaşi”, spune bătrânul. Tăierea animalului este şi ea foarte importantă. „Dacă sângele nu curge tot afară, carnea e compromisă”.

Clienţii simţeau dacă mai rămânea sânge în carne. „Nici dacă-l adormi pe porc nu e bine pentru friptură”. Chiar şi focul trebuia făcut doar cu lemne. Apoi porcul trebuia opărit. „Părul e otravă”. Opărit ieşea mai uşor din rădăcină.

Reţeta nu e deloc simplă. Aveau secretele lor. Puneau carnea înainte de prăjire în saramura dintr-un izvor care venea din salina de pe deal. „Saramura avea o culoare ca aurul”. Din măruntaie preparau cârnaţi, pe care-i vindeau bine, la fel ca şi untura.

Gestiune cu cretă pe uşă

Avea deja ochiul format. Nici nu mai cântăr