«Eu cu cine votez?» – întreba, printre sughiţuri, Cetăţeanul turmentat. «Noi de ce votăm?» – se întreabă azi cetăţenii români.
Aparent, votul e pro sau contra Traian Băsescu. Ar fi bine dacă ar fi aşa de simplu. Numai că referendumul de duminică e o problemă mai complicată. USL a venit la putere cu ideea fixă de a-l suspenda pe preşedinte. A făcut-o prin jocuri politice, nu după prevederile Constituţiei: nu există, practic, nici o faptă gravă de încălcare a Constituţiei care i se poate imputa preşedintelui. A constatat asta chiar Curtea Constituţională. În plus, USL a schimbat la repezeală legi şi instituţii ale statului pentru a construi un fel de partid-stat pe care să îl controleze total.
Şi atunci, ce au de votat cetăţenii? De ce ar trebui să meargă la vot? În primul rând, pentru a restabili legalitatea şi statul de drept. Aici Traian Băsescu avea dreptate când spunea că „cetăţenii ar trebui să le dea o lecţie politicienilor". USL a dus România înapoi cu mulţi ani din punctul de vedere al funcţionării democraţiei. Îngrijorarea UE şi a presei internaţionale e cât se poate de justificată, oricât ar clama Victor Ponta că Occidentul e „manipulat de Băsescu". Numai că, după atâta otravă răspândită în spaţiul public, după atâta propagandă deşănţată la televiziunile de serviciu ale noii puteri, după ce s-a vorbit ani la rând despre „dictatorul Băsescu", nu există un număr destul de mare de cetăţeni decişi să apere statul de drept şi conştienţi că, de fapt, aceasta e adevărata miză. Majoritatea oamenilor a înţeles că este vorba despre Băsescu - cel care a tăiat salariile, a luat măsuri de austeritate, a patronat abuzurile guvernului Boc etc. Faptul că în vremea sa justiţia a devenit tot mai funcţională şi independentă e o abstracţiune pentru cei mai mulţi. Aşa că nemulţumiţii vor ieşi la vot să „scape ţara de Băsescu", aşa cum îi îndeamnă USL, fără să-şi