Când culegătorii de struguri din Franţa şi din Italia stau la gura sobei, cei din Canada şi din Germania îmbracă haine groase şi merg să adune ciorchini îngheţaţi. Ei sunt materia primă pentru o licoare dulce, numită vin de gheaţă.
Englezii îi spun „Ice Wine“, nemţii – „Eiswein“, iar numele românesc este „vin de gheaţă“. Orice nume ar purta această licoare cu aromă de miere şi de caise, impresia multor specialişti este că aceasta ar fi regele vinurilor. Sau, cel puţin, regele vinurilor de desert. „Vinul de gheaţă este recomandat la aperitiv, cu foie gras, cu anumite brânzeturi şi cu deserturi lejere“, potrivit somelierului Sergiu Nedelea.
Canada şi Germania sunt cei mai mari producători ai acestui vin special. Nu întâmplător vinul de gheaţă se produce mai ales în cele două ţări. Clima rece are un rol decisiv pentru modul de obţinere: strugurii folosiţi ca materie primă sunt lăsaţi să îngheţe şi culeşi la sfârşitul lui noiembrie – începutul lui decembrie, neapărat la temperaturi între -8 şi -12 grade Celsius. Dacă se înregistrează temperaturi mai crescute, culesul se face chiar şi în luna ianuarie, dar în asemenea cazuri există riscul ca strugurii să se stafidească prea mult şi vinul obţinut să nu mai aibă aceeaşi savoare. Dacă îngheţul este sever, mustul nu mai poate fi extras.
Culesul strugurilor se face pe ger
Culegătorii de struguri se trezesc cu noaptea în cap şi merg pe terenurile viticole acoperite cu zăpadă să adune ciorchinii îngheţaţi. „Strugurii sunt recoltaţi manual, pe timpul nopţii, sau dimineaţa foarte devreme. Apoi sunt presaţi timp de 24 de ore, tot la temperaturi foarte scăzute şi numai când temperatura scade pentru trei zile consecutiv la -10 grade Celsius“, explică somelierul Sergiu Nedelea.
Prin deshidratarea şi îngheţarea boabelor de struguri se pierde apa şi se măreşte concentraţia de zahăr. „În noiembrie şi
