Dan Coriolan Simedru a fost oficial învestit, duminică, în funcţia de prefect de Alba. La ceremonia ce a avut loc la sediul Instituţiei Prefectului Alba a participat şi ministrul Ioan Rus.
Cel care a ocupat până în prezent această funcţie, Ştefan Bardan i-a predat ştafeta lui Dan Simedru, reprezentantul Guvernului Ponta în judeţul Alba. Acesta din urmă a depus jurământul în faţa ministrului Ioan Rus, a membrilor Colegiului prefectural, dar şi câtorva zeci de membri USL Alba prezenţi la eveniment. De la masa prezidiului nu a lipsit nici preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, care a dorit să adreseze câteva cuvinte: “Ca USL, ne dorim ca Instituţia Prefectului să îşi exercite în totalitate doar atribuţiile pe care le deţine şi, ţinând cont că suntem într-o perioadă a alegerilor, suntem convinşi că atât această instituţie, cât şi altele nu se vor implica politic, ci doar vor respecta legea”.
La rândul său, Dan Coriolan Simedru a declarat că: “Tot ce trebuie să conştientizăm este că alternanţa este un lucru firesc şi normal într-o democraţie. Important este să plecăm cu capul sus şi cu sentimentul datoriei. Eu aşa am făcut tot timpul şi aşa voi face şi acum”.
Dan Coriolan Simedru va ocupa funcţia de prefect al judeţului Alba, temporar, până la învestirea unui nou Guvern, la alegerile din toamnă.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=91208
Dan Coriolan Simedru a fost oficial învestit, duminică, în funcţia de prefect de Alba. La ceremonia ce a avut loc la sediul Instituţiei Prefectului Alba a participat şi ministrul Ioan Rus.
Cel care a ocupat până în prezent această funcţie, Ştefan Bardan i-a predat ştafeta lui Dan Simedru, reprezentantul Guvernului Ponta în judeţul Alba. Acesta din urmă a depus jurământul în faţa ministrului Ioan Rus, a membrilor Colegiului prefectural, dar şi câtorva zeci de membri USL Alba prezenţi la even