Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mi-aţi omorât copilul!

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 6 iulie 2006 ·

Un jandarm braşovean s-a înecat, miercuri la prânz, la balastiera din Ghimbav. Sergentul Nicolae Gavrilă (37 de ani) a băut ieri dimineaţă câteva de pahare cu alcool în plus. În jurul orelor 13.00, omul s-a întâlnit cu nişte vecini, soţ şi soţie, care i-au propus să-i însoţească la plajă. Odată ajunşi la balastieră, cei doi bărbaţi s-au luat la întrecere. Braşovenii au înotat unul lângă celălalt aproximativ 20 de metri, dar la un moment dat jandarmul a dispărut sub apă. „Am făcut un mic concurs de înot. Eu am ajuns primul, am ieşit din lac, însă vecinul nu mai venea. Am intrat din nou în apă să-l caut, dar nu l-am mai găsit. Eram chiar în mijlocul lacului. Cred că a făcut un stop cardiac. Era băut, afară era cald, iar apa foarte rece”, a declarat bărbatul care s-a întrecut cu jandarmul la înot.

Imediat a fost anunţată Ambulanţa, Poliţia şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Până la sosirea cadrelor medicale şi a pompierilor, câţiva tineri care se aflau la plajă la balastiera din Ghimbav au intrat în apă, în căutarea bărbatului dispărut. Tatăl tânărului înecat a venit câteva ore mai târziu la balastieră. A făcut un scandal monstru şi i-a acuzat pe vecinii care i-au adus fiul la lac de faptul că i-au ucis băiatul. „De ce l-aţi luat cu voi dacă aţi văzut că este beat. Ce a căutat el aici? Eu ştiam că este acasă şi că învaţă. Mi-aţi nenorocit familia… Băiatul meu este mort din cauza voastră. Sunteţi nişte beţivi”, a strigat bărbatul încercând să îi lovească pe cei doi soţi (foto).

La faţa locului a fost chemat un scafandru. Acesta a ajuns în jurul orelor 16.30, iar jumătate de oră mai târziu cadavrul tânărului a fost adus la suprafaţă. „Apa era foarte rece la fundul lacului, avea doar 9 grade. Acesta nu este primul cadavru pe care l-am scos din apă. Până acum m-am mai confruntat cu alte două cazuri similare”, a precizat Gheorghe Bader, scafandrul care

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 57 minute
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 2 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Protest la Guvern: Zeci de ANGAJAȚI ai premierului Marcel Ciolacu cer salarii mai mari

Gandul acum 37 minute
Zeci de angajați ai Guvernului au ieșit în stradă luni după-amiază. Nemulțumirile lor sunt salariile mici și faptul că trebuie să suplinească și posturile lăsate libere. Liderul de sindicat Noni Iordache spune că salariul la ora actuală este de 5.00

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum 44 minute
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Pedeapsa primită de un fost ministru care și-a ucis soția după ce a bătut-o mai multe ore într-un restaurant VIDEO

Ziare.com acum 20 minute
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni, 13 mai, la închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a construi

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum o ora
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Protest spontan al salariaţilor din aparatul de lucru al guvernului

Mediafax acum 21 minute
Mai mulţi salariaţi din aparatul de lucru al guvernului au declanşat, luni, un protest spontan. Ei spun că sunt discriminaţi din punct de vedere al salarizării în raport cu alte categorii din sectorul „Administraţie Publică”.

Ministerul Sănătății, în căutare de echipamente medicale pentru secțiile ATI din țară. De ce fel de aparatură este nevoie

Ziare.com acum 28 minute
Secțiile de Terapie Intensivă ale spitalelor din țară au nevoie de noi echipamente, iar Ministerul Sănătăţii intenţionează să le cumpere și a lansat un proces de consultare a pieţei. "Specialitatea ATI reprezintă un domeniu de importanţă majoră în s

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 4 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°