Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bilantul fuziunii Flamingo-Flanco: 600 de angajati concediati si 50 de magazine inchise

Publicat in HotNews, vineri 24 noiembrie 2006 ·

Peste 600 de angajati au fost dati afara si aproximativ 50 de magazine au fost inchise anul acesta, din cauza fuziunii companiei Flanco cu Flamingo, dupa cum a recunoscut presedintele grupului, Dragos Cinca.

Flamingo International a preluat integral compania Flanco International in ianuarie 2006, in schimbul unei sume situata la aproximativ 20 milioane de euro, la care se adauga un pachet de circa 30% din actiunile Flamingo.

Presedintele Flamingo International, Dragos Cinca, sustine ca integrarea Flanco a fost unul dintre pasii facuti in vederea pregatirii pentru conditiie pietei dupa 01 ianuarie 2007.

In ceea ce priveste nivelul vanzarilor, estimarile interne ale companiei arata ca pana al sfarsitul anului, pentru 2006 acestea vor atinge valoarea de 160 de milioane de euro, in 2007, vor ajunge la 180 de milioane euro iar in 2008, valoarea acestora va fi de 220 de milioane euro.

In prezent, cota de piata a Flamingo International , este de 18% iar conducerea companiei, estimeaza o stagnare, eventual o posibila crestre cu cateva procente, pentru urmatorii doi ani.

Totodata, reprezentantii companiei sustin ca principalii competitori pana la sfarsitul lui 2008, vor ramane Media Galaxy si Altex.

Contributia fiecarui segment al Grupului Flamingo in ceea ce priveste veniturile, este impartita astfel: 70% dintre venituri sunt aduse de Flanco, 20% de Flamingo si 10% de Flamingo World.

Actiunile Flamingo International sunt cotate, din iulie 2005, la categoria a doua a Bursei de Valori Bucuresti.

Peste 600 de angajati au fost dati afara si aproximativ 50 de magazine au fost inchise anul acesta, din cauza fuziunii companiei Flanco cu Flamingo, dupa cum a recunoscut presedintele grupului, Dragos Cinca.

Flamingo International a preluat integral compania Flanco International in ianuarie 2006

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum o ora
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum 40 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum o ora
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 13 minute
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Ciolacu dă asigurări că pensiile vor fi achitate înainte de Paște: Suntem în grafic

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, marţi, că Guvernul este în grafic astfel încât toate pensiile să fie achitate, înainte de Paşte, și dă asigurări cu privire la plata integrală a pensiilor recalculate în septembrie.

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum o ora
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 2 ore
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

A MURIT maica Anastasia de la Mănăstirea Nera. Era cunoscută încă din epoca lui Nicolae Ceaușescu

Gandul acum 13 minute
Maica Anastasia, cunoscută înainte de 1989 ca Puica Igirosanu, a încetat din viață. Puica Igirosanu i-a avut îndrumători pe Părintele Arsenie Papacioc și pe Părintele Rafail Noica (fiul lui Constantin Noica) în timp ce s-a aflat în Marea Britanie și

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 3 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°