Mesajul a fost trimis. Multumesc!

400 euro ca sa devin proprietar sau 200 euro ca sa fiu chirias?

Publicat in Ziarul Financiar, luni 2 octombrie 2006 ·

Romania este inca o tara traditionalista din punctul de vedere al spiritului de proprietate. In timp ce majoritatea americanilor cu venituri medii prefera chiriile pentru flexibilitatea pe care o ofera, mai ales ca isi schimba locuinta la intervale scurte de timp, romanii inca de tineri au in topul prioritatilor achizitia unei case.

Sunt putini insa cei care isi permit sa plateasca cash, iar in acest caz contractarea unui credit devine solutia pe care o adopta majoritatea persoanelor pentru a avea o locuinta. "Decat sa platim chirie, mai bine platim un imprumut", spun de obicei romanii interesati de o locuinta.

"Daca ne referim la romani, acestia prefera sa devina proprietari, astfel se explica si inclinarea spre a face un credit. Cumpararea unei proprietati este mai avantajoasa decat inchirierea. Chiria, la sfarsitul contractului, nu-ti aduce nimic, ci doar reprezinta o cheltuiala facuta", spune Robert Teodorescu, directorul departamentului de vanzari rezidentiale al Regatta.

"Cei care utilizeaza creditul imobiliar au posibilitatea achizitionarii unui apartament chiar si atunci cand nu dispun de bani cash, precum si dobandirea dreptului de proprietate", spune Karina Kraft, PR al agentiei imobiliare Neocasa.

Integrarea in Uniunea Europeana ar putea aduce avantaje noi pentru cei care contracteaza un credit. "In UE exista posibilitatea finantarii de peste 100% a imobilului si nu se mai solicita existenta avansului", adauga Karina Kraft.

Aceste avantaje determina cresterea cererii de credite ipotecare de la luna la luna, tot mai multi romani preferand sa faca un efort in plus pentru a avea propria locuinta.

"In prezent acordam credite ipotecare in valoare de 9 milioane de euro pe luna, iar volumul de credite acordate creste in medie cu cel putin un milion de euro pe luna", spune Alin Merer, marketing manager la Volksbank. Acest lu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum o ora
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum o ora
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 9 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 3 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 3 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

VIDEO Postul public TV din Italia a publicat din greșeală rezultatele votului național la Eurovision / Cum explică televiziunea gafa

HotNews acum 2 ore
Televiziunea de stat Rai și-a cerut scuze vineri pentru că a dezvăluit din greșeală rezultatele voturilor interne pentru semifinala Eurovision Song Contest, dând vina pe o defecțiune tehnică, relatează Reuters. Televiziunea publica din Italia a publ

Patru militari israelieni morţi şi doi răniţi grav în explozia unui ”dispozitiv exploziv”, ”în apropierea unei şcoli”, în oraşul Gaza, anunţă armata israeliană

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană anunţă vineri că patru militari au fost ucişi în explozia unui ”dispozitiv exploziv”, ”în apropierea unei şcoli”, în oraşul Gaza, nordul Fâşiei Gaza, relatează AFP. ”Cei patru militari au fost uciţi (...) de un dispozitiv exploziv,

De Ziua regalității, sportul este rege

HotNews acum 22 minute
10 mai este o zi cu semnificații deosebite pentru țara noastră, asta pentru că marchează trei momente de anvergură din istoria României: începutul domniei lui Carol Hohenzollern Sigmaringen (1866), obținerea Independenței în fața Imperiului Otoman (

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°