Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Şefii de obşti şi ocoale, faţă în faţă cu şefii instituţiilor de control

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 13 iunie 2013 ·

Reprezentanţii asociaţiilor obştilor vrâncene vor face parte din Comisia de Dialog Social organizată pe lângă Prefectură. Problemele obştilor vrâncene au fost discutate, ieri, la o şedinţă organizată de Prefectură şi la care au participat reprezentanţii instituţiilor de control cu atribuţii în domeniu şi ai departamentului juridic din cadrul Consiliului Judeţean. Aceştia au acuzat existenţa mai multor nereguli în activitatea obştilor şi ocoalelor silvice private, de la munca la negru, consumul de alcool la locul de muncă şi până la folosirea ilegală a ciocanelor de marcat, folosirea de documente justificative falsificate, tăierea unor cantităţi de lemn mai mari decât cele stabilite în documente.

Reprezentanţii majorităţii obştilor vrâncene au fost prezenţi, ieri, la întâlnirea organizată la Prefectură cu reprezentanţii instituţiilor de control din Vrancea. Au participat şefii de la Poliţie, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Garda de Mediu, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare, Inspectoratul Teritorial de Muncă, dar şi directorul Nicuşor Halici, de la direcţia juridică a Consi-liului Judeţean. Cele mai multe nereguli semnalate de reprezentanţii instituţiilor statului au vizat atât activitatea obştilor cât şi a ocoalelor silvice private, cele care răspund efectiv de exploatarea pădurilor. Cele 30 de obşti vrâncene sunt proprietarele suprafeţelor de pădure şi păşuni însă, conform legislaţiei silvice, atât paza cât şi celelalte servicii silvice sunt asigurate de ocoale silvice, private sau de stat.

Lista neregulilor semnalate de instituţiile statului este lungă: „angajarea persoanelor fără contract de muncă, subcontractarea exploatării masei lemnoase unor firme care nu îndeplinesc condiţiile de eligibilitate la contractare, consumul de alcool la locul de muncă, degradarea unor suprafeţ

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

O nouă parcare auto la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Investiție de aproape 15 milioane de lei

Ziare.com acum 18 minute
CNAB anunţă, miercuri, 8 mai, că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la o nouă parcare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, pe o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data încep

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

IPS Teodosie, trimis în judecată de DNA

HotNews acum 18 minute
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA Constanța, pentru trafic de influență. Dosarul a fost deschis în urma investigației Recorder, care a publicat imagini filmate cu camera ascunsă de către un preot ce pretinde că

PNL insistă pe decizia din Coaliție: alegerile prezidențiale să se desfășoare pe 15 și 29 septembrie / Nicolae Ciucă promovat intens pe afișele electorale ale PNL

HotNews acum 24 minute
Liberalii vor ca alegerile prezidențiale să se desfășoare în luna septembrie, așa cum s-a decis în Coaliție la începutul anului. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că partidul susţine menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţ

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum 2 ore
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 4 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 2 ore
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

22°
mie.

13°/22°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°