Ziua Porţilor Deschise la Brigăda 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza” va avea loc sâmbătă, 20 aprilie, cu prilejul sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre.
Astfel, sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 11.00, militarii brigăzii vor prezenta publicului larg interesat standuri de prezentare a armamentului şi tehnicii aflate în dotare, exerciţii demonstrative specifice armei artilerie şi teatrului de operaţii Afganistan, filme documentare şi o expoziţie fotografică cu tematică specifică.
De asemenea, Biroul informare-recrutare din cadrul Centrului Militar Zonal Vrancea va avea un stand de promovare a ofertei educaţionale a instituţiilor militare de învăţământ şi a carierei militare.
Programul activităţilor va debuta cu un concert al muzicii militare a Garnizoanei Focşani şi se va încheia cu vizitarea sălii tradiţiilor militare şi a comandamentelor celor trei unităţi focşănene.
La activitate sunt invitaţi să participe foste cadre militare ale brigăzii, veterani de război, familiile militarilor brigăzii, elevi ai şcolilor şi colegiilor din Focşani şi judeţene, publicul larg interesat de domeniul militar.
Mai puteţi citi:
Ziua NATO, sărbătorită la Focşani cu onoruri militare
„Militarii Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza” donează sânge pentru copiii din centrele de plasament