Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum explică un mare proprietar de hoteluri de pe litoral lipsa turiştilor

Publicat in Ziarul Financiar, joi 15 iulie 2010 ·

Omul de afaceri timişorean Josef Goschy, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri de pe litoral, care controlează opt hoteluri la mare, a încasat 1,8 milioane de lei (429.000 de euro) în iunie la unităţile de la mare, mai puţin cu circa 18% faţă de anul trecut.

Altfel spus, omul de afaceri a obţinut în medie în luna iunie un venit mediu de 11 euro pe cameră la hotelurile de pe litoralul românesc, potrivit calculelor ZF, ce iau în considerare suma totală încasată şi un număr de 1.250 de camere în cele şapte hoteluri deschise la mare (hotelul Panoramic din Olimp fiind închis pentru renovare).

Tariful mediu pe noaptea de cazare într-o cameră dublă cu mic dejun inclus este de 49 de euro, potrivit calculelor ZF, ce au luat în considerare media tarifelor practicate de cele şapte hoteluri ale omului de afaceri.

"Lipsa de promovare a litoralului românesc din partea Ministerului Turismului, dar şi vremea ploioasă şi instabilitatea economică au dus la o scădere a numărului de turişti care s-au cazat în hotelurile mele de la mare, deşi acestea sunt la fel de cochete ca hotelurile din Grecia sau Turcia", a declarat Josef Goschy, proprietarul lanţului hotelier Unita Turism, care controlează 1.460 de camere (din care 1.250 deschise) în unităţile hoteliere de pe litoralul românesc.

Notă proastă pentru litoralul românesc

Goschy a mai adăugat că deşi a modernizat hotelurile de la mare, în special pe cele din staţiunea Mamaia (Amiral, Comandor şi Orfeu), sunt prea multe hoteluri pe litoral care arată urât şi care dau o notă "proastă" litoralului românesc. Din această cauză mulţi turişti români aleg să meargă la mare în Bulgaria, Turcia sau Grecia. Spre exemplu, numai în destinaţiile din Grecia merg săptămânal 3.900 de români, potrivit datelor ZF.

Hotelurile din Mamaia (Comandor, Amiral şi Orfeu), Olimp (Amfiteatru, Belvedere, Panoramic)

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 48 minute
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 28 minute
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 34 minute
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 49 minute
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 2 ore
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Rusia provoacă un nou conflict cu o țară vecină. Se pregătește de revizuirea frontierei maritime în Marea Baltică, în ciuda convențiilor ONU

Ziare.com acum 37 minute
Ministerul Apărării de la Moscova a propus o revizuire a delimitării apelor teritoriale ruse din Marea Baltică, relatează miercuri agenţia Interfax, care citează un proiect de lege făcut public de guvern, potrivit Reuters. Este neclar din document d

Republica Moldova a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu UE. Este prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar

News.ro acum o ora
Republica Moldova, care speră să adere la UE până în 2030, a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu Uniunea Europeană, fiind prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar, a anunţat marţi şeful politicii externe a UE, Jos

Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai / Procesul se va relua de la început

News.ro acum 3 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai, iar procesul se va relua de la început cu un alt judecător. Joi era următorul termen în dosar, iar între timp CSM a aprobat transferul magistratului de la Judec

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 3 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Drone ruseşti au lovit obiective energetice şi au întrerupt curentul electric în regiunea ucraineană Sumî

News.ro acum o ora
Dronele ruseşti au lovit miercuri dimineaţa devreme obiective energetice şi au întrerupt alimentarea cu energie electrică a unor zone din regiunea Sumî, din nordul Ucrainei, au declarat oficiali ucraineni, citaţi de Reuters. Autoritatea regională di

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°