Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avertismentul lui Merkel, la întâlnirea cu Ponta: "Pentru economia germană e important să fie transparenţă, nu corupţie"

Publicat in Gandul, luni 10 iunie 2013 ·

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit luni seara, la Berlin, cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Primit cu onoruri militare la sediul Cancelariei Federale, Victor Ponta a mers însoţit de ministrul de externe Titus Corlăţean, de deputatul pentru moniorităţi Ovidiu Ganţ, a cărui prezenţă a fost remarcată de Merkel, şi de doi consilieri ai premierului - Luminiţa Odobescu şi Geanina Puşcaşu.

"Suntem cel mai important partener comercial al României, dar mai există potenţial de a dezvolta aceste relaţii. Dorim să fim un partener. Dar pentru economia germană e foarte important să fie respectate standardele statului de drept, să fie transparenţă şi să nu existe corupţie", a averizat Merkel după discuţia oficială care s-a limitat la mai puţin de 10 minute, deşi era programată să dureze un sfert de oră.

Interesat în principal de investiţiile germane, Ponta i-a garantat lui Merkel că România e o ţară stabilă, care doreşte să combată corupţia şi care îşi poate proteja, legislativ, investitorii. Cu câteva ore mai devreme, oamenii de afaceri germani îi reclamaseră că statul are să le plătească 100 de milioane de euro datorie.

"România şi-a recâştigat stabilitatea şi vrea să redevină un partener strategic pentru Germania", a spus premierul. Ponta a arătat că va asigura Berlinul, aşa cum a procedat şi la Bruxelles, de faptul că, dincolo de bătăliile politice interne, convingerea sa "absolută şi reală" este că drumul României - în care el poate sau nu ocupa postul de prim-ministru - este cel european şi transatlantic.

Discuţia Ponta-Merkel este prima întâlnire oficială după criza politică din vara anului 2012, în timpul căreia liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au răspuns cu replici acide concluziilor cancelarului german cum că “este inacceptabil ca într-o ţară a Uniunii Europene să fie lezate principiile de bază ale statului de drept”.

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două mașini aflate în mers

HotNews acum o ora
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Persoanele aflate în maşini nu au fost rănite, potrivit Centrului Infotrafic. Trafic îngre

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 23 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 2 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Bărbat pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, în SUA. Cum au ajutat probele ADN

Ziare.com acum o ora
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei din suburbiia oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează AP. James Barbier a fost arestat luni

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum o ora
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°