Părintele Cleopa, părintele Arsenie Boca, precum mulţi alţi sihaşti au folosit „Rugăciunea Inimii”, numită şi Rugăciunea Minţii sau Rugăciunea Minţii în Inimă. „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”; aceasta-i Rugăciunea Inimii. Acesta-i conţinutul „scurt”, dar puternic al tainicei rugăciuni, poate singura dintre toate rugăciunile ortodoxe, care implică respiraţia. „Fiindcă noi nu putem fi contemporani cu Iisus, este Iisus contemporanul nostru pe veacuri. Inspirăm atotprezenţa Sa în Prea Sfânt Numele Său şi expirăm aerul stricat al păcatelor noastre. Inspiri Duhul Sfânt şi Duhul lui Dumnezeu şi expiri duhul rău din tine”, explică părintele Arsenie Boca, dezvăluind astfel rostul minunatei rugăciuni.
Numele ei – adică Rugăciunea Inimii sau a Minţii – îi exprimă puterea de a crea legătura minţii noastre cu inima. Cheia este chiar Numele sfânt al lui Iisus, care – repetat fără oprire – întrerupe fluxul minţii negative, frânge duhul minţii lumeşti şi restabileşte comuniunea interioară cu Dumnezeu. Mulţi călugări o spun neîncetat, indiferent ce ar face. Dacă se plimbă, dacă gătesc, curăţă cartofi, sapă grădina sau privesc răsăritul de soare, ei rostesc rugăciunea, şi asta pentru ca inima şi mintea să nu rătăcească prin lume. Un film rusesc excepţional, „Ostrovul”, are ca subiect principal tocmai „Rugăciunea Inimii”, care – spusă neîncetat – transformă un om de rând într-un sfânt. Printre darurile tainicei rugăciuni se numără vederea în Duh sau clarviziunea, dar aceasta-i doar o consecinţă firească a rugăciunii, ca şi sfinţenia, şi nu scopul ei.
Această minunată şi puternică rugăciune, rostită fără încetare, poate fi de folos oricărui om de rând, în toate împrejurările vieţii sale. Fie în suferinţă, în durere, în bucurie, în joacă, pe vreme de restrişte sau pe vreme de răgaz, în tramvai, pe stradă,