Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apropierea de lume

Publicat in Viata Medicala, luni 30 decembrie 2013 ·

Literatura este modul spiritual prin care ne apropiem de lume. Prin lume înţelegem atât natura ce ne înconjoară, cât şi oamenii care o locuiesc. Dacă ştiinţa descrie natura prin legi, poezia o numeşte prin metafore. Cu ajutorul acestora, lucruri care nu pot fi exprimate în cuvinte obişnuite îşi găsesc rostul în metafore. Inexprimabilul şi inefabilul devin inteligibile prin „cuvinte potrivite“. Cunoaştem lumea când ni se atrage atenţia asupra felului în care ni se înfăţişează. Literatura ne arată drumul spre om, limbajul v Publicitate iolent îl blochează. Nu există un text cu adevărat literar care să nu conţină o mărturisire, o chemare, un îndemn sau o convingere. Prin aceasta din urmă, literatura se apropie de credinţa care pătrunde cu atât mai adânc în inimă cu cât este exprimată mai literar. Nu există scriitori care să nu-şi dea seama că, dacă nu ar fi oameni care să înţeleagă ce au avut în închipuire, ar înceta să mai scrie. Într-o lume fără literatură, oamenii ar vorbi între ei cu limbajul violenţei. Nu există ceva mai potrivit decât literatura pentru a acoperi tot ce înseamnă viaţa, în special când aceasta se află la limitele ei, în suferinţă, boală, deziluzie sau renunţare, literatura are limbajul potrivit pentru încurajare. S-a spus că blestemul omului ar fi că este născut să aleagă şi prin aceasta să renunţe. Or, nu poate fi o cauză mai bună în alegere decât literatura, care găseşte pentru fiecare drumul său cel mai potrivit. În bibliotecă, mai mult decât pe ecranul laptop-ului, găsim potecile care, prin hăţişul hazardului, conduc paşii spre luminişul în care aşteaptă poiana cea mai potrivită pentru a ne construi adăpostul poetic al lumii care ne înconjoară şi care, în vrăjmăşia ei, ne împinge să rătăcim în întunericul pădurii de îndoieli.

Literatura este modul spiritual prin care ne apro

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 59 minute
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Numărul incidentelor antisemite la nivel mondial a atins un „maxim istoric”, potrivit unui raport internaţional

HotNews acum 36 minute
Numărul incidentelor antisemite înregistrate în 2023 a fost mult mai mare decât în 2022, în majoritatea ţărilor cu minorităţi evreieşti semnificative. În Franţa, numărul atacurilor antisemite a crescut de la 436 în 2022 la 1.676 în 2023, potrivit ra

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 3 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°