>> Balul Academiei Caţavencu 2007 s-a numit sugestiv, în stilul "academicienilor", Marea Conectare. Peste 1.500 de invitaţi au fost prezenţi, marţi seara, la Balul Academiei Caţavencu 2007. >> Balul Academiei Caţavencu 2007 s-a numit sugestiv, în stilul "academicienilor", Marea Conectare.
Peste 1.500 de invitaţi au fost prezenţi, marţi seara, la Balul Academiei Caţavencu 2007. Palatul Parlamentului a fost locul unde, într-o atmosferă tipică pentru "caţavenci", politicieni, jurnalişti, candidaţi, alegători, popor s-au întâlnit la ultimul mare bal dinaintea alegerilor europarlamentare.
Pentru prima dată în istoria acestui bal, devenit tradiţional pentru mileniul al treilea, în acest an, accesul alegătorului la petrecere a fost liber. Însă numai pe internet. Pe catavencu.ro, cei curioşi să vadă ce se mai întâmplă prin lumea mondenă au putut urmări cum s-a văzut Balul Academicienilor.
Punctul culminant al serii a fost, evident, cel al decernării premiilor la cele şase categorii de mare excepţie inventate de caţavenci.
Theodor Stolojan, preşedinte PLD, a fost desemnat câştigător la secţiunea "Gândire cu premeditare" datorită unui moment de graţie în care a decretat că "În timp ce Geoană se duce să vorbească, Hrebenciuc se duce să negocieze". Categoria "Emil Bobu" (Ioan T. Morar a fost curios să ştie dacă tânăra generaţie are idee cine a fost acest om?!, dar nu prea s-a lămurit!) a fost "adjudecată" de Cristian Boureanu (deputat PLD) care a decretat, în stilul său clasic, veşnic zâmbitor, că "În momentul de faţă avem un nou patrulater roşu: PSD-PRM-PC".
Premii "Bula demnitarului"
Adrian Năstase şi Ludovic Orban au fost cei doi mari premianţi la categoria "Consex naţional". Primul pentru teoria conform căreia "Povestea asta cu mic şi mare are, la români, nenumărate semnificaţii. Unii mai mici o au mai mare, alţii mai mari o au mai