Si eu sunt convins ca lumea arata exact ca in carti; daca o vedem noi urata, neghioaba, stearsa, lipsita de poezie si de stralucire, este pentru ca nu mai suntem capabili sa strabatem dincolo de coaja lucrurilor. Un cititor de romane bune va intelege insa ca realitatea imita mereu arta, si nu invers. In ultima vreme, am mare pofta de citit romane. M-a mirat de cand am dat pentru prima oara, prin clasa a VIII-a, peste afirmatia lui Nicolae Manolescu din deschiderea excelentului sau eseu Arca lui Noe, cum ca romanul a ocupat dintotdeauna, printre preferintele sale de lectura, un loc codas. Pe langa poezie, el este, pentru mine, lectura cea mai intensa, cre ma confisca intru totul. Am mereu pe noptiera, in geanta pe care o car cu mine, pe birou, in baie, in fine, peste tot, cate un roman. Ebook-reader-ul meu este aprovizionat cu sute de romane, in toate cele patru limbi in care pot citi cu usurinta. Poezie nu pot priza oricum, oriunde, in orice stare. De fapt, am perioade lungi, atunci cand sunt agitat, stresat, cand, daca pot citi cum trebuie volume de poezie, nu pot scrie in niciun caz despre ele. Cu romanul lucrurile stau altfel. Consum, intotdeauna, mai multe in acelasi timp. Lectura lor se amesteca, e drept, cu cea a unor carti de istorie, critica literara, studii culturale etc. Lectura profesionala, pe care nu o simt niciodata ca pe o corvoada, ci cel mult ca pe un exercitiu de disciplinare a spiritului, are alt ritm, pretinde un alt soi de atentie incordata, chiar un anumit pragmatism. Ceea ce nu exclude nicidecum placerea. Eu unul citesc cu placere orice, de la ziare, la pliante, instructiuni de folosire sau e-mail-uri. Si de fiecare data imi folosesc in aceeasi masura imaginatia. Sigur, nu citesc precum Petruska, personajul din Suflete moarte, pentru care lectura e un act fizic si atat (intr-unul din volumele sale de Teme, acelasi Nicolae Manolescu a scris un f