Mesajul a fost trimis. Multumesc!

JAFUL DE LA CANNES. Un suspect a fost arestat

Publicat in Romania Libera, duminică 4 august 2013 ·

Un bărbat bănuit că a fost implicat în furtul bijuteriilor Chopard, în valoare de peste 1 milion de dolari, în timpul Festivalului de Film de la Cannes, a fost arestat în iunie, informează AFP, conform Mediafax.

Informaţia a fost anunţată duminică de mai multe surse care au confirmat o ştire apărută în publicaţia franceză Journal du dimanche.

În 21 iunie, un franco-algerian în vârstă de 40 de ani, cunoscut de poliţie pentru comiterea mai multor furturi, a fost prins în flagrant într-un hotel de lux din Palma de Majorca, la Cala Ratjada, şi a fost încarcerat la scurt timp după aceea, a anunţat Garda civilă spaniolă.

"Au fost făcute anumite asocieri" cu faptele comise pe 17 mai la un hotel Novotel din Cannes, a precizat o sursă apropiată de anchetă, care a subliniat faptul că "hoţul nu a fost interogat", la cererea poliţiei franceze.

Citeşte şi Panterele Roz, „aşii“ jafurilor de diamante, revin pe Coasta de Azur

Anchetatorii vor interoga suspectul după înfiinţarea unei comisii rogatorii internaţionale. "Se pare că el este obişnuit să facă astfel de lucruri", a adăugat aceeaşi sursă, care îndeamnă totodată la prudenţă.

Alţi doi bărbaţi sunt daţi în căutare pe plan internaţional în cadrul anchetei acestui furt de bijuterii, care urmau să fie împrumutate unor vedete de cinema în momentul în care acestea păşeau pe covorul roşu de la Cannes.

Cufărul în care se aflau bijuteriile a fost extras din seiful camerei de hotel, fiind luat de hoţi, a afirmat o sursă din poliţia franceză.

Bijuteriile furate la Cannes aparţineau proprietarului AFI Palace Cotroceni

Duminica trecută, tot la Cannes, un alt bărbat dat în urmărire a furat, sub ameninţarea unei arme, bijuterii în valoare de peste 100 milioane de euro de la Hotelul Carlton, cu ocazia unei expoziţii cu vânzare organizată de casa de bijuterii Leviev.

Un bărbat bănui

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum 2 ore
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

UPDATE-Putin, în vizită joi şi vineri în China

News.ro acum 20 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze o vizită de stat în China la sfârşitul acestei săptămâni, anunţă Ministerul chinez de Externe, a doua vizită oficială a liderului de la Kremlin la Beijing în decurs de şapte luni, relatează AFP. ”

Rata anuală a inflației, în scădere până la 5,9% în luna aprilie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit datelor publicate de Institutul N

Știri Constanța Cine este bărbatul care s-a aruncat de pe podul de la Agigea? (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat s-a aruncat pe podul rutier de la Agigea azi, 14 mai 2024. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Corpul bărbatului de 37 de ani a fost identificat în canalul navigabil de către echipajele de pompi

INS Topul scumpirilor din aprilie 2024

Ziua Constanta acum 2 ore
Serviciile poştale, detergenţii şi medicamentele se află în topul scumpirilor înregistrate în aprilie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În aprilie 2024, p

R. Moldova sfidează amenințările Moscovei și va semna un pact de securitate fără precedent cu UE

HotNews acum 16 minute
Republica Moldova și Uniunea Europeană sunt pe cale să-și ridice cooperarea la niveluri fără precedent, în condițiile în care Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei că o integrare mai mare în Occident ar putea să-i aducă soarta Ucraina, scrie Fi

Show-urile multimedia „Simfonia Apei” revin la Fântânile Urbane din centrul Bucureştiului, din 17 mai

News.ro acum o ora
Spectacolele de apă, muzică şi lumini „Simfonia Apei” vor începe la Fântânile Urbane din centrul Bucureştiului, din 17 mai. Show-urile multimedia sunt la a V-a ediţie. În cadrul spectacolelor, tematicile vor celebra valorile autentice şi contribuţii

Muzeul Naţional de Istorie a României nu va organiza în acest an Noaptea Muzeelor

Ziua Constanta acum o ora
Muzeul Naţional de Istorie a României nu va organiza în acest an Noaptea Muzeelor, a anunțat prin intermediul unei postări pe pagina de socializare, azi, 14 mai 2024. Iată anunțul de pe pagina de Facebook a Muzeului Naţional de Istorie a României:

Tatăl mogulului Adrian Sârbu ar fi fost găsit inconștient în baie. Bărbatul prezenta o plagă în zona abdomenului

Ziare.com acum 2 ore
Tatăl mogulului media Adrian Sârbu (69 de ani), ar fi fost găsit inconștient, la baza de agrement din Vulcan a postului PRO TV. Potrivit unor surse judiciare citate de Aktual 24, bărbatul ar fost găsit în baie, de bucătăreasa familiei, iar tatăl lui

Situaţie inedită în Franţa. Patru oi au fost înscrise la şcoală pentru a evita închiderea instituţiei

Mediafax acum o ora
Un grup de părinţi din Franţa a găsit o soluţie creativă pentru a salva clasa copiilor lor, ameninţată de lipsa de elevi. Au înscris patru oi la şcoală, cu nume, prenume şi data naşterii, pentru a ajunge la numărul minim legal.

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

8°/17°
joi

10°/19°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

15°
mar.

6°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/18°
vin.

9°/17°
Constanta
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

7°/18°
mie.

6°/16°
joi

5°/18°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

11°/19°
vin.

11°/20°