Copilul care acum trei ani şi jumătate a fost uitat în incubator de o asistentă la Maternitatea Bucur a rămas cu sechele vizibile. După ce a fost ars pe 20% din suprafaţa corpului, băieţelul se resimte chiar şi după atâţia ani: nu-şi poate folosi nici acum mânuţa aşa cum fac ceilalţi copii de vârsta lui.
S-a dezvoltat normal dacă luăm în calcul calvarul prin care a trecut la doar câteva zile de când a venit pe lume.
Alexandru Gabriel va împlini curând patru ani, ani pe care i-a petrecut pe drumuri, între casa sa din comuna Sălciile, judeţul Prahova, şi Spitalul Grigore Alexandrescu, acolo unde medicii i-au întins o mână de ajutor.
Este un copil foarte energic, care nu stă locului nici câteva minute, iar părinţii lui sunt extrem de fericiţi că îl au în preajmă. Nu ai bănui nici o secundă că în spatele imaginii de copil jucăuş, Alexandru ascunde o adevărată dramă, pe care familia lui încearcă din greu să o lase în urmă.
Violeta Dragomir, mama lui Alexandru, trăieşte un coşmar de aproape patru ani
"Ştie că a fost uitat în incubator de asistentă, ştie tot ce i s-a întâmplat. Se uită în oglindă şi vede semnele pe care le are. Mânuţa stângă, cea care a fost arsă, este plină de cicatrici. Degetul inelar nu poate să-l îndoaie, iar palma o ţine în sus. Pe scalp, unde a fost ars, nu-i mai creşte părul, dar încercăm să mascăm cumva. Aşteptăm ca timpul să-i şteargă suferinţa şi semnele", ne-a povestit mămica lui Alexandru, Violeta Dragomir, vizibil marcată de întâmplarea de la Maternitatea Bucur, care avea să-i schimbe viaţa.
Recent, Alexandru a fost din nou la spital. A făcut prima operaţie de reconstrucţie serioasă, după cele de la naştere.
"I s-a prelevat piele de pe picior, ca să i se înlocuiască grefele de pe mânuţă. A crescut, iar pielea îl ţinea şi nu-i permitea să-şi mişte palma în voie. A fost un curajos