Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Șerpăria de la marginea Iașului: reportaj în mijlocul a 500 de vipere

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 7 iulie 2013 ·

Pe Dealul lui Dumnezeu se spune că nu calcă picior de om, din cauza concentrației de șerpi veninoși. Dar noi am fost acolo și am călcat printre sutele de cuiburi. Sunt cele mai mici vipere din Europa, atât de mici că mușcătura lor abia îți umflă mâna. Iar porcii din zonă, când dau năvală pe deal, înghit iarba cu șerpi cu tot.

1 /. Pentru câteva ore, am fost în locul cu cea mai mare concentraţie de vipere de stepă, subspecia ursinii moldavica. Acestea trăiesc pe Dealul lui Dumnezeu, la Movileni. Herpetologii Facultăţii de Biologie au marcat până acum 100 de exemplare, dar numărul lor atinge 500. În urmă cu câţiva ai, de la un foc lăsat nesupravegheat, 90% din vegetaţia habitatului a ars. Alt Rai al viperelor ursinii moldavica este Valea lui David, în zona Uricani. Cel mai rar şarpe La prima vedere, Valea lui David pare neatinsă de om. Vegetaţia a crescut în neştire de la ploile din ultima vreme. Cu cât ne apropiem, se vede însă intervenţia omului. În zonă se construieşte, iar oamenii au săpat pentru a căuta lut. Şi au găsit, însă îşi extind căutările periculos de mult în apropierea rezervaţiei „Este cea mai ameninţată specie. Este pe cale de dispariţie “, spune Alexandru Strugariu, doctorand în cadrul Facultăţii de Biologie din cadrul Universităţii „Al.I.Cuza“. Principala ameninţare vine din partea omului prin incendierea vegetaţie, a cositului mecanic, suprapăşunatul ori agricultura. „Oamenii nu ştiu să respecte natura. Am întâlnit pe cineva care a găsit un bursuc viu pe care se ducea să îl înece. Porcii care sunt în Valea lui David mănâncă tot, până şi vipere. Sunt o mare ameninţare“, afirmă Strugariu. Cele două stâni şi fermele de animale din zonă reprezintă o reală ameninţare pentru cel mai rar şarpe din Europa. Operaţiunea “vipera” Ziua de muncă începe dimineaţa devreme, pe răcoare. Soarele încă nu şi-a făcut apariţia, aşa că viperele pot fi prinse mai uşor.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 19 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 13 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 42 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 34 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum 59 minute
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°