Prima campanie de informare cu privire la asigurările de locuinţă demarează săptămâna viitoare.
Asigurarea locuinţelor continuă să fie unul dintre principalele segmente pe care asigurătorii vor miza în 2011, cu atât mai mult cu cât, deşi obligativitatea a fost folosită drept rampă de lansare pentru vânzarea de poliţe facultative, situaţia prezentă este similară cu cea existentă înaintea lunii iulie a anului precedent - puţin peste 15% din locuinţe sunt asigurate la nivel naţional.
În condiţiile gradului de penetrare redus şi având în vedere că România se află, alături de Afganistan, Algeria şi Congo, pe lista ţărilor cu expunere foarte mare la calamităţi naturale şi fenomene meteo extreme, precum cicloane tropicale, cutremure, inundaţii, alunecări de teren, pagubele neacoperite care ar putea rezulta în urma unui astfel de fenomen devin o problemă din ce în ce mai presantă. Încheierea unei asigurări a locuinţei reprezintă cea mai ieftină modalitate de protecţie pentru casa şi bunurile fiecăruia, fiind mai ieftină decât instalarea unui sistem perfecţionat de alarmă sau decât amenda pentru nerespectarea obligaţiei de asigurare.
Ce riscuri acoperă AOL?
Asigurarea obligatorie de locuinţă oferă o protecţie minimă de bază în cazul producerii unor inundaţii, alunecări de teren sau cutremur. Astfel, pentru o primă de 10 EUR şi, respectiv, 20 EUR pe an se acordă o despăgubire maximă de 20.000 EUR, bani care pot fi utilizaţi pentru a repara doar o parte din prejudiciul cauzat. În schimb, o asigurare facultativă acoperă cele mai frecvente riscuri care pun în pericol locuinţa şi pot afecta bunurile din casă.
Cu toate acestea, românii sunt, în continuare, informaţi doar într-o mică măsură referitor la beneficiile asigurării locuinţei, deşi frecvenţa evenimentelor de catastrofă naturală creşte de la an la an.
De ce avem nevoie de asigurare?
3