Un nou adverb îşi sporeşte în mod vizibil răspândirea în româna actuală. Cuvântul instant face parte din categoria destul de largă a anglicismelor în care se recunoaşte un etimon latino-romanic şi prin care vorbitorii tind să înlocuiască mai vechile împrumuturi culte din latină sau franceză.
De fapt, termenul apare cu valori pentru care româna dispune atât de sinonime moderne, mai specializate (imediat, instantaneu), cât şi de locuţiuni vechi, de uz general (pe loc, de îndată etc.). Adverbul instant apare cu destul de mare frecvenţ\ pe internet, în bloguri şi comentarii în stil colocvial: „părerea ta ajunge instant la mii de oameni" (zvoner.ro); „gândul mi-a zburat instant la faza de data trecută" (animist. wordpress. com); „mijloace de a-ţi pierde instant credibilitatea" (happyateista.blogspot. com); „te ia instant repulsia" (ionutu.ro) etc.
Cuvântul a fost deja înregistrat în Suplimentul la DEX, din 1988, apoi în DEX 1996, dar numai ca adjectiv invariabil, cu explicaţia „instantaneu, rapid; (despre mâncăruri sau băuturi) care se prepară repede, fără fierbere, prin dizolvare". E destul de evident că instant a intrat în română ca adjectiv, mai ales prin intermediul unor sintagme: iniţial, din domeniul alimentar (cafea instant, lapte instant, supe instant etc.); ulterior, şi din terminologia internetului (mesagerie instant). În engleză, instant (mai ales adjectiv şi substantiv, rar adverb) provine din vechea franceză; în cuvânt se recunoaşte uşor un etimon mai îndepărtat comun cu al adjectivului şi adverbului românesc instantaneu (împrumut din secolul al XIX-lea - atestat în dicţionarul lui Frédéric Damé, din 1893 - al derivatului francez instantané). Folosirea ca adverb a lui instant este o inovaţie în interiorul limbii române, pe tiparul stabil al producerii de adverbe prin conversiune. În comparaţie cu instantaneu, adverbul instant