Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romania ar putea participa la o misiune europeana de politie in Haiti

Publicat in Romania Libera, luni 25 ianuarie 2010 ·

Guvernul britanic si-a exprimat scepticismul cu privire la trimiterea unei misiuni europene de politie in Haiti, care se va decide luni la Bruxelles si la care ar putea participa si Romania, in timp ce Statele Unite au mobilizat deja 20.000 de militari in aceasta tara, scrie Mediafax.

"Nu sunt sigur ca aceasta este cea mai buna cale de urmat", a declarat secretarul de stat britanic pentru Afaceri europene, Chris Bryant, despre aceasta misiune, la sosirea la reuniunea cu omologii sai europeni.

Londra nu a prevazut in acest moment participarea la aceasta misiune care ar contribui la o mai buna distribuire a ajutorului international in regiune. Marea Britanie a mentionat anterior ca nu vede utilitatea acesteia, avand in vedere cei 20.000 de militari americani deja mobiliati.

Ministrii europeni de Externe urmeaza sa isi dea luni acordul de principiu cu privire la trimiterea unei misiuni de jandarmi si politisti in Haiti, al carei efectiv ar putea fi cuprins intre 200 si 300 de persoane, potrivit unei surse diplomatice.

In acest moment, sase state, membre ale Fortei europene de jandarmerie, cu baza in Italia, s-au declarat pregatite sa contribuie la aceasta misiune.

"Toate statele care fac parte din (Forta de) jandarmerie europeana sunt dispuse sa participe, Franta, Italia, Spania, Olanda, Portugalia, Romania sunt pregatite sa trimita efective, fiecare in functie de capacitate", a declarat luni Miguel Angel Moratinos, seful diplomatiei spaniole, a carui tara detine presedintia semestriala a Uniunii Europene.

"Impreuna vom reprezenta UE in aceasta misiune ce vizeaza garantarea securitatii si in special sosirea ajutoarelor de urgenta de care haitienii au nevoie", a adaugat acesta.

Aceasta initiativa raspunde unei cereri din partea ONU. Consiliul de Securitate al ONU a aprobat in cursul saptama

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum 45 minute
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 57 minute
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Pfizer şi AstraZeneca anunţă noi investiţii în Franţa, de aproape 1 miliard de dolari

News.ro acum o ora
Companiile de top în domeniul sănătăţii Pfizer şi AstraZeneca au anunţat duminică noi investiţii în Franţa, în valoare totală de aproape 1 miliard de dolari, înainte de începerea summitului anual de afaceri ”Alege Franţa” din acest an, transmite Reu

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 9 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum 2 ore
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Premierul Marcel Ciolacu spune că Ministrul Apărării are reţineri mari să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei

Adevarul acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 11 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Danielle Collins, adversara Irinei Begu în optimi la Roma

News.ro acum 9 ore
Jucătoarea americană Danielle Collins, locul 15 WTA şi cap de serie 13, s-a calificat, duminică seară, în optimile de finală ale turneului de la Roma, fază în care o va întâlni pe Irina Begu. Collins a învins-o în 16-imi pe sportiva franceză Carolin

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 10 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°