Aşa cum vă anunţasem în ediţia noastră de ieri, senatorii Mihail Antonie (PNL) şi Frunda Gyorgy (UDMR) şi-au prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, proiectul de
modificare a Legii nr. 351/2004 – Legea gazelor.
Modificarea vizează prevederile articolului nr. 6, prin care Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) nu va mai avea independenţa decizională stipulată până acum în cuprinsul articolului.
Un alt articol propus spre modificare este articolul 8, care reglementează atribuţiile ANRGN. Potrivit propunerii legislative, ANRGN i se vor restrânge atribuţiile prevăzute la literele l) şi m) la elaborarea şi aplicarea criteriilor şi metodelor pentru aprobarea preţurilor, respectiv elaborarea contractelor-cadru pentru furnizarea gazelor naturale. Prin limitarea responsabilităţilor ANRGN, senatorii au considerat că se sparge monopolul autorităţii în a reglementa preţurile şi tarifele pe piaţa gazelor naturale. Interesant este că parlamentarii mureşeni au propus ca ANRGN să aibă totuşi un stăpân care să decidă dacă sistemul de preţuri şi tarife este legal, respectiv oportun, iar această sarcină urmează să-i revină Guvernului, care prin hotărâre va aproba orice modificare a preţurilor şi tarifelor. Măcar în acest mod, presiunile exercitate de către societăţile care activează în domeniul gazelor naturale vor trebui concentrate în mult mai multe direcţii.
Frunda a descoperit abonamentul…
Oricât am fi de generoşi, nu putem să acceptăm ca un senator român să afle doar acum despre o problemă care afectează buzunarelor a două milioane de consumatori. Întrebat de ce proiectul de modificare a legii a fost promovat doar acum, în condiţiile în care presa, inclusiv ZIARUL de Mureş (ediţia din 4 aprilie 2005), a relatat despre toate aspectele negative pe care le implică introducerea abonamentului la gaz – d