Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Cum slăbeşti cu ajutorul mobilului

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 iunie 2010 ·

„Walk n’Play“, o aplicaţie creată pentru iPhone, calculează cât slăbeşti faţă de concurenţii pe care îi alegi singur.

Creatorul programului, americanul Chinmay Manohar, un inginer pasionat de crearea de dispozitive menite să stimuleze activitatea glandelor endocrine, a plecat de la principiul că, indiferent de regimul alimentar adoptat, consumul de calorii presupune întotdeauna mişcare.

Chestionate, persoanele sedentare admit în principiu că le-ar plăcea să facă puţină mişcare, dar se plâng că gimnastica de unul singur nu este niciodată suficient de stimulativă. În grup, chiar şi cei mai leneşi se simt motivaţi să continue, cu condiţia ca şi ceilalţi competitori să aibă acelaşi regim de viaţă. Să concurezi cu un sportiv de performanţă, care aleargă ca glonţul prin parc, n-are niciun haz.

Dar unde pot fi găsiţi acei parteneri potriviţi, alături de care câteva minute de gimnastică n-ar reprezenta o umilinţă? Oriunde, propune programul „Walk n' Play". Orice om care se mişcă în ritmul tău poate fi găsit cu ajutorul programului şi al reţelei de telefonie, iar apoi concursul poate să înceapă. În plus, singuraticii pot concura cu un set de informaţii statistice până când reuşesc să-şi consume caloriile în ritmul necesar pierderii în greutate.

Parteneri din toată lumea

Interfaţa animată ilustrează modul de mişcare al jucătorului şi al partenerului său

Softul se încarcă gratuit şi tot ceea­ ce are de făcut o persoană care doreşte să slăbească este să menţioneze unde-şi ţine aparatul iPhone (legat de centură, pe braţ sau în buzunarul de la pantaloni). Imediat ce a fost pornit jocul, interfaţa animată a programului îl va înfăţişa pe jucător „dormind" - atunci când nu se mişcă, plimbându-se sau alergând. Un mic dispozitiv special, numit accelerometru, inclus în iPhone, detectează singur ritmul în care are loc deplasarea şi, pe baz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 2 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum o ora
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 2 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum 2 ore
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 4 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 5 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 3 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

13°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

12°/14°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°