Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret/Marius Asiminei: „Hip-hopul îmi curge prin vene“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 ianuarie 2010 ·

Studentul a compus primele versuri rap şi a înregistrat prima melodie în clasa a VII-a. Acum are deja un album şi a reuşit să-şi facă propriul studio de înregistrări.

Când avea 11 ani îşi dosea banii de pachet pe care-i primea de la mama lui şi-şi cumpăra cu ei casete cu La Familia şi BUG Mafia. Erau la modă atunci şi le ştia versurile pe dinafară. Aşa a ajuns să-i placă muzica hip-hop şi mai târziu să o creeze singur.

„Atunci am simţit primul fior al muzicii hip-hop, iar în clasa a VII-a am compus primele versuri şi am înregistrat prima melodie la un microfon cu căşti. Se chema «Necomercial», este şi acum pe internet pe undeva. Dădeam spectacole în faţa prietenilor cu piesele învăţate de la formaţiile de pe acea vreme“, povesteşte Marius Asiminei, cunoscut în Iaşi după numele de scenă «Ch’L».

Cântă des în cluburile de noapte

A lansat primul videoclip în 2009, împreună cu ZeNo, prietenul cu care şi-a deschis mai apoi un studio de înregistrări. „Un simplu gînd“ este melodia care a făcut furori la FestudIS, petrecerea studenţească din Iaşi, unde a fost invitat anul trecut.

A cântat în deschiderea concertului cu Paraziţii şi C.A.I. la Iaşi, iar acum este chemat des în cluburile din oraş şi din judeţ.

Acolo se simte mai liber şi se bucură când muzica place la public, iar versurile sunt înţelese de tineri. Chiar dacă a încercat colaborări în acest domeniu, şi-a dat seama că tot mai bine cântă solo. Când compune nu stă prea mult pe gânduri, ideile curg ca licoarea lui Bachus pe gât, iar atitudinea, spune el, o are din naştere. Este singura care nu se inventează.

Pentru aşa ceva trebuie să ai vocabular

Marius spune că este şi poet. A compus poezii până s-a îndrăgostit de muzică şi datorită lor îi vine foarte uşor să scrie versurile melodiilor. „Nu mă chinui, îmi iese mereu din prima. Fac ce cred

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 46 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 50 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 23 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 41 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 51 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°