Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Informarea privind medierea, obligatorie peste câteva ore. Ce riscă cei care nu o fac

Publicat in Adevarul, joi 14 februarie 2013 ·

După mai multe amânări succesive, vineri, 15 februarie, intră în vigoare, în sfârşit, noul Cod de Procedură Civilă, care aduce ca noutate, printre altele, obligativitatea informării privind medierea.

Mai exact, înainte de înregistrarea unei cauze civile la instanţă, părţile trebuie să participe la o şedinţă de informare cu privire la avantajele medierii. Cei care nu fac dovada participării la ea sunt pasibili, potrivit art.187 din cod, de sancţiune cu amendă în cuantum cuprins între 100 şi 1.000 de lei. În privinţa cauzelor penale, obligativitatea acestei informări privind medierea se aplică abia în 2014, când este estimată intrarea în vigoare a noului Cod de Procedură Penală.

De la 1 august 2013, noul act legislativ prevede aplicarea sancţiunii de inadmisibilitate a cererilor de chemare în judecată în cazul în care nu se face dovada îndeplinirii obligaţiei de informare. Precizăm că informarea privind medierea este gratuită, iar soluţionarea unui conflict prin mediere se face cu costuri mult mai mici decât găsirea unei soluţii în instanţă. În Sălaj sunt, în acest moment, peste 20 de mediatori, datele lor de contact putând fi luate de pe tabloul montat în holul Tribunalului Sălaj.

Pentru că este un domeniu mai puţin cunoscut, Asociaţia Centrul de Mediere Sălaj şi Biblioteca Judeţeană organizează, începând de săptămâna viitoare, sesiuni de informare şi discuţii libere despre mediere. Prima întâlnire va avea loc marţi, 19 februarie, de la ora 18.00, la sala de lectură a bibliotecii, astfel de sesiuni urmând să aibă loc, de acum înainte, bilunar.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°