Există o evoluţie firească a lucrurilor, al cărei rezultat se poate înscrie fie pe panta ascendentă, fie pe cea descendentă, depinzând foarte mult de contextul temporal şi situaţional în care se plasează. (...) Actualmente, întrucât se pare că vechea formulă nu mai este viabilă � Publicitate �i pentru că e necesară alinierea la standardele europene şi internaţionale de top, şi din perspectivă economică, se derulează o serie de proiecte cu scop reformator, atât în sistemul serviciilor medicale în sine, cât şi cu privire la formarea medicilor. Se remarcă o contradicţie între măsurile luate. Cu privire la serviciile medicale, care interesează atât pacienţii, cât şi medicii, ideea de bază este sporirea calităţii şi eficienţei serviciilor de care beneficiază bolnavii, alcătuirea unui program de lucru pentru personalul medical cu mai puţine norme consecutive precum program normal–gardă–program normal. Concret, în baza principiilor economiei de piaţă moderne de la noi, pacientul asigurat va trebui să plătească servicii care până acum erau acoperite integral de asigurare; medicii de familie vor trebui să desfăşoare activitate în centre de permanenţă – domeniu încă lacunar din punct de vedere al normelor de aplicat. (...) Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Există o evoluţie firească a lucrurilor, al cărei rezultat se poate înscrie fie pe panta ascendentă, fie pe cea descendentă, depinzând foarte mult de contextul temporal şi situaţional în care se plasează. (...) Actualmente, întrucât se pare că vechea formulă nu mai este viabilă � Publicitate �i pentru că e necesară alinierea la standardele europene şi internaţionale de top, şi din perspectivă economică, se derulează o serie de proiecte cu scop reformator, atât în sistemul serviciilor medicale în sine, cât şi cu privire la formarea medicilor. Se remarcă o contradic