Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Mănăstirea Radu Negru, resfinţită de episcopul Vincenţiu. Lăcaşul de cult renaşte, după ce a fost abandonat două decenii

Publicat in Adevarul, marți 26 iunie 2012 ·

Biserica mânăstirii Radu Negru din judeţul Călăraşi a fost resfinţită pe 24 iunie de către preasfințitul părinte Episcop Vincențiu. La slujbă a participat consilieri de la Centrul Eparhial, protopopi, preoţi din municipiul Călăraşi, diaconi şi o mulţime de credincioşi. Lăcaşul de cult a fost zidit, în perioada 1909-1913, din cărămidă pe temelie din piatră, iar pictura este în stil bizantin.

Cu această ocazie, preasfinţitul Vincenţiu, episcopul Sloboziei şi Călăraşiului l-a hirotonit preot pe diaconul Daniel Costin Mihai, pe seama parohiei Ştefan Vodă, preacuviosului ieromonah Iustinian Matei i-a oferit rangul de protosinghel, iar binefăcătorilor ctitori Ion Ciulinaru şi Alexandru Ţintă, le-a oferit Ordinul „Crucea Sloboziei” în Grad de Cavaler. În cadrul procesiunii s-a săvârşit slujba parastasului pentru pomenirea fericiţilor ctitori, binefăcători şi slujitori ai bisericii care a împlinit 100 de ani de la târnosire. Unul dintre cele mai importante momente a fost întocmirea Sfintei Mese, slujbă ce a consacrat altarul de jertfă, pentru a se putea slujii în condiții canonice Sfânta Liturghie, urmat de sfinţirea picturii şi a catapetesmei.

VEZI AICI IMAGINI DE LA SLUJBĂ

Punct de atracţie

Mânăstirea Radu Negru, vizitată de foarte mulţi credincioşi, din Ialomiţa şi Bucureşti, reprezintă un punct de atracţie pe harta Călăraşiului. Este situată în partea de nord a municipiului Călăraşi, la confluenţa dintre Lunca Dunării şi Câmpia Bărăganului şi este organizată în jurul bisericii fostei Parohii Radu Negru. În şedinţa Sfăntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anul 1992 s-a hotărât să se înfiinţeze mânăstirea de călugări Radu Negru. Odată cu înfiinţarea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, mânăstirea a luat amploare, fiind sfinţită în anul 1995 de Preasfinţitul Nifon Mihăiţă. Istoricul bisericii

Actuala mânăstire a fost construită între

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Numărul incidentelor antisemite la nivel mondial a atins un „maxim istoric”, potrivit unui raport internaţional

HotNews acum 38 minute
Numărul incidentelor antisemite înregistrate în 2023 a fost mult mai mare decât în 2022, în majoritatea ţărilor cu minorităţi evreieşti semnificative. În Franţa, numărul atacurilor antisemite a crescut de la 436 în 2022 la 1.676 în 2023, potrivit ra

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 3 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°