Revin asupra unei idei pe care o consider de o importanţă cardinală: la începutul veacului al XX-lea capitalismul românesc se distanţase mult - ca stil, ca preocupări şi ca rezultate - de capitalismul occidental. Aşa se şi explică de ce literatura românească a vremii e plină d'alde "Moş Costache" din "Enigma Otiliei", personaj pe care George Călinescu îl considera tipul clasic al burghezului român.

Moş Costache era un om de treabă, dar strâns la pungă, în sensul că nu se "aventura" să facă investiţii mari. Fiind preocupat îndeosebi de afaceri imobiliare. Afaceri în care se vânturau mulţi bani fără ca oferta de mărfuri de pe piaţă să cunoască toate schimbările în bine necesare unei ţări ce nutrea visuri de bunăstare. Cazul Malaxa - românul care s-a lansat în stil occidental, pornind de la o mică presă de ulei şi ajungând un mare industriaş - era atipic pe meleagurile dâmboviţene. Mulţi dintre românii intraţi în afaceri se obişnuiseră să facă bani din speculaţii imobiliare.

Într-adevăr, grosul burgheziei îl formau oameni de tipul lui Constantin Giurgiuveanu (Moş Costache). Oameni bogaţi, foarte bogaţi, cum adeseori aminteşte George Călinescu în cartea sa. Dar bogăţia lor era statică. O bogăţie imobiliară. Constantin Giurgiuveanu era proprietarul a fel de fel de imobile: hoteluri şi restaurante, localuri pentru jocuri de noroc, case de închiriat. El "muncea", în sensul că alerga să-şi sporească veniturile, să le adune, fiind mereu preocupat să întocmească tot felul de poliţe care să-i aducă avantaje. Se lăsase prins într-o iţărie complicată, în care un om cumsecade, în fondul lui, un tată bun ca "Moş Costache" devenise şiret, avar, contradictoriu chiar în sentimente. Lumea lui era dominată de hrăpăreţi, de şmecheri, de indivizi dornici de înavuţire şi el nu putea să fie altfel. Dar bogăţia lui, "munca" lui nu produceau bunuri materiale şi nu conduceau spr