Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câinii de lângă blocuri nu mai pot fi ridicaţi de hingheri

Publicat in Romania Libera, joi 24 octombrie 2013 ·

Maidanezii de lângă blocuri nu vor mai putea fi luaţi de hingheri, arată normele de aplicare a Legii pentru gestionarea animalelor fără stăpân. Astfel, Guvernul crează confuzie în operaţiunea de eliminare de pe străzi a maidanezilor. Metodologia ar urma să intre în vigoare luna viitoare.

Citeşte şi: INCOGNITO. Cum m-a descurajat Primăria să adopt un maidanez

Cel mai mult surprinde un fapt menţionat în Capitolul V, sunând astfel - "câinii sterilizaţi, ocrotiţi şi asumaţi de către comunităţile de locatari, care nu circulă liber în spaţiile publice, nu vor fi capturaţi de serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân".

Treaba asta e completată de altă prevedere, din acelaşi act normativ, care pune în discuţie apariţia coteţelor sau a padocurilor. Unde? E clar că în jurul blocurilor. Pentru că iată ce se spune la capitolul VI - "în cazul în care câinele adoptat direct va fi ţinut în aer liber, adoptatorul trebuie să facă dovada existenţei unei suprafeţe de teren care să permită amplasarea de padocuri sau a unor cuşti". Păi, ne întrebăm, ce vrea să facă Guvernul, să apară cartiere de coteţe pentru câini în jurul blocurilor? Dar tot nu înţelegem un aspect.

Executivul spune că nu vor fi luaţi de hingheri câinii "asumaţi de către comunităţile de locatari". Deci nu se mai ia în calcul doar răspunderea individuală - omul care adoptă câinele şi răspunde pentru acel animal. Acum apare şi termenul de colectivitate care ia sub propria-i "umbrelă" un câine sau poate chiar mai mulţi câini.

Bucureştiul va avea propria strategie de rezolvare a problemei maidanezilor

Am cerut un punct de vedere de la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor din cadrul Primăriei Capitalei. În contextul normelor propuse acum de Guvern, Bucureştiul vrea să aibă o strategie echilibrată, în urma căreia rezultatul să fie unul cât se p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 51 minute
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum o ora
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doisprezece persoane au fost rănite în timpul unui zbor Qatar Airways din cauza unor turbulenţe puternice deasupra Turciei

G4Media acum o ora
Douăsprezece persoane au fost rănite duminică, în timpul unei turbulenţe, la bordul unui avion aparţinând companiei Qatar Airways care efectua un zbor de la Doha la Dublin, relatează CNN, citat de News.ro. Aeronava a aterizat pe Aeroportul din Dubli

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 3 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului. A fost convocat Cabinetul de război

Mediafax acum o ora
UPDATE. Cabinetul de război al Israelului se reuneşte duminică Declaraţia a fost făcută de către un oficial israelian pentru CNN. Întâlnirea cabinetului vine în contextul în care negocierile urmează să fie reluate marţi, potrivit unui oficial egipt

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 7 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 5 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 3 ore
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti, eşec cu Rhein-Nekar Lowen şi încheie pe locul 4 în European League

News.ro acum 2 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a fost învinsă şi în finala mică a Turneului F4 din European League, duminică, de formaţia germană Rhein-Nekar Lowen, scor 32-31 (18-15). Pentru trofeu vor juca Fuchse Berlin şi Flensburg. Principalii marcatori ai partidei

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°