Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pedro Taborda, portar: „Conducătorii de la Timişoara mint mult“

Publicat in Adevarul, joi 16 iunie 2011 ·

Portarul portughez Pedro Taborda (32 de ani) şi-a încheiat conturile cu Timişoara şi spune că este posibil să ajungă la CFR Cluj, echipă antrenată de conaţionalul său, Jorge Costa, cu care a fost coechipier la FC Porto.

„Adevărul": Ţi-ai rezolvat toate problemele contractuale cu Poli?

Pedro Taborda: Da, am încheiat toate socotelile, am ajuns la un acord cu ei în privinţa plăţii salariului restant de aproape cinci luni şi am semnat rezilierea contractului.

Regreţi perioada petrecută la Timişoara, având în vedere că în trei ani nu ai jucat foarte mult?

Îmi pare rău că n-am jucat cât mi-aş fi dorit, dar nu regret venirea mea la Timişoara, îmi va folosi ca experienţă de viaţă şi pe plan fotbalistic.

Vrei să rămâi în România?

Aş vrea. M-am obişnuit aici, îmi place ţara, plus că am câteva contacte cu CFR Cluj şi alte echipe din prima ligă. La Cluj aş fi tentat să mă duc, mai ales că acolo e antrenor Jorge Costa, fostul meu coechipier de la FC Porto. Ne-am schimbat în acelaşi vestiar aproape un an, el era căpitan, eu doar un puşti, am învăţat multe de la el. Am discutat la un moment dat şi cu preşedintele de la Rapid, Dinu Gheorghe, a rămas că mă sună, dar n-a mai făcut-o.

Steaua e o variantă?

Poate fi. Îmi place de patronul Gigi Becali, este un tip amuzant. Mă binedispune mereu când îl aud sau îl văd.

În ce relaţii ai rămas cu şefii de la Poli?

Normale, cred, deşi, sincer, m-au minţit mult. Înainte de vacanţă, ne-au anunţat că ne dau două salarii, apoi că ne mai amână o săptămână şi uite că au trecut peste 20 de zile şi nu e niciun ban în cont. Eu am de întreţinut o familie acasă, în Portugalia. Lor ce să le zic? Nu prea mai există jucător care să aibă încredere în cuvântul şefilor de la Timişoara, mai ales acum, când nu ştim nici măcar în ce divizie e echipa.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 26 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 37 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°