Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarii PDL, de partea Elenei Udrea în cursa pentru șefia partidului

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 13 martie 2013 ·

Din ce în ce mai mulți primari democrat-liberali se poziționează de partea Elenei Udrea în cursa pentru șefia partidului. Ieri, primarul de la Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe i-a oferit Elenei Udrea diploma cu titlul de cetățean de onoare al orașului. Titlul i-a fost oferit Elenei Udrea în 2010. Sursa: VLAD STĂNESCU

"Pe vremea când eram ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului am primit titluri de cetăţean de onoare în diferite oraşe, pentru ajutorul pe care l-am acordat comunităţilor şi pentru investiţiile realizate în oraşele respective. Sunt însă foarte emoţionată când primesc o asemenea recunoaştere, mai ales acum, când sunt în Opoziţie. Mă bucur că primarii nu au uitat cum am lucrat împreună pentru dezvoltarea oraşelor lor, fie că este vorba despre investiţii în drumuri, infrastructură şcolară sau diferite proiecte sociale", a declarat Elena Udrea.

La rândul său, primarul din Drobeta Turnu Severin a afirmat că a beneficiat de sprijinul Elenei Udrea atunci când aceasta era ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului.

"Doamna ministru Udrea a sprijinit în permanenţă proiectele pentru oraşul nostru şi mereu avea uşa deschisă pentru Drobeta Turnu Severin. A fost un ministru care s-a im­plicat şi care a adus 24 de milioane de euro pentru drumurile din Dro­be­ta-Turnu-Severin. De aceea, o susţin pe Elena Udrea la şefia partidului şi am vorbit cu mai mulţi primari din ţară care au spus că o susţin pe dumneai din acelaşi motiv al implicării în administraţia locală", a mai afirmat Gherghe.

În schimb, primarul din Drobeta Turnu Severin a declarat că actuala conducere a partidului a întors spatele aleșilor locali ai partidului.

"În schimb, actuala conducere a partidului ne-a întors spatele după ce s-a văzut cu sacii în căruţă şi au devenit şefi la PDL. Noi, aleşii locali am fost ignoraţi în ultima perioadă nu doar de Guvern, da

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 35 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 23 minute
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 3 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 4 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°