Trebuie să recunosc că niciodată până acum n-am găsit Cannesul atât de trist, ca să nu zic bacovian, pentru că o Coastă de Azur bacoviană pare un nonsens, nu mai e Coastă de Azur! Plaja e încă răvăşită în urma furtunii de săptămâna trecută, aerul e destul de rece, la propriu, şi de sumbru, la figurat, vulcanul islandez a zăpăcit, din nou, zborurile, deci nu se poate şti exact cine şi cu ce vine, dacă mai vine, prin atmosferă pluteşte norul negru şi adie un vânt de sărăcie, Venus din Millo face un semn obscen cu mâna pe coperta unei reviste germane, planeta are atâtea motive de stres... şi totuşi!
Şi totuşi, conform binecunoscutului principiu clasic, spectacolul trebuie să continue. De fapt, nu s-a pus nici o clipă, la modul serios, problema să nu continue. Ideea de "festival în pericol", care s-a făcut auzită în presă, ţine strict de domeniul artificiilor gazetăreşti. Pereat mundus, festivalul trebuie să funcţioneze, ca un veritabil balon de oxigen al Cannesului, financiar vorbind: e nevoie de el, acum, mai mult decât oricând.
Va fi foarte interesant de văzut cum va reuşi această a 63-a ediţie a celui mai mare festival de film al lumii, care începe astă-seară, să gestioneze criza: cum se va raporta la context (pentru că, desigur, nu se poate face că plouă, nu se poate comporta, cum ar zice francezii, "comme si de rien n'etait"), ce ton va adopta; euforia mondeno-festivistă din alţi ani ar da senzaţia de "planeta arde, Cannesul se piaptănă", dar un ton de austeritate şi de modestie nu ar mai rima cu o sărbătoare a filmului de o asemenea anvergură.
În ciuda motivelor de îngrijorare, organizatorii festivalului dau dovadă de calm şi de umor; într-un ziar am citit că unul dintre ei a replicat, întrebat de perturbările produse de vulcanul islandez: "Vedeţi? Toată lumea îşi doreşte să fie invitată la Cannes, până şi norul!".
Co
