Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primar în timpul regimului comunist, parlamentar după Revoluţie. Cum s-a înţeles deputatul Aurel Vlădoiu cu Elena Ceauşescu

Publicat in Adevarul, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Deputatul Aurel Vlădoiu, aflat în prezent la al treilea mandat în Parlamentul României, a cunoscut-o îndeaproape pe Elena Ceauşescu. Între 1979-1989, perioadă când Tovarăşa mergea des la vila de protocol din Olăneşti, Aurel Vlădoiu a ocupat funcţia de primar al staţiunii.

Deputatul vâlcean spune că Elena Ceauşescu obişnuia să meargă în Olăneşti chiar şi de cinci ori pe an. Tovarăşei îi plăcea să se plimbe prin staţiune însoţită de primar. Fiecare plimbare reprezenta pentru actualul deputat motiv de îngrijorare, căci şi-ar fi putut pierde funcţia într-o clipă. Elena Ceauşescu era greu de impresionat şi se lega de fiecare grămăjoară de nisip pe care o întâlnea în cale.

„De obicei, venea de două ori pe an, dar a fost un an când a venit chiar şi de cinci ori. Trimitea şeful de protocol de la vilă să mă anunţe că merg la plimbare cu “Tovăraşa”. Era inima-n mine cât un purice, că nu ştiam cât mai rezist în funcţie dacă vede ceva prin oraş şi nu-i place. În timpul unei plimbări, m-a pus să demolez o cabană de vânătoare pentru că un cetăţean i-a spus că aceea e o cabană construită pentru şefi”, spune Aurel Vlădoiu.

Cu toate acestea, Aurel Vlădoiu şi-a păstrat funcţia timp de 10 ani şi, dacă nu ar fi venit Revoluţia, probabil ar mai fi condus primăria din Olăneşti mult timp. Iată ce spune acesta despre secretul longevităţii sale într-o funcţie administrativă importantă.

“Am rezistat în funcţie pentru că am învăţat că e mai bine să spui adevărul. Dacă minţeai o dată, cu siguranţă, a doua oară, erai zburat de acolo. Elena Ceauşescu era o femeie dificilă, foarte pretenţioasă, credea tot ce i se spunea fără să mai analizeze dacă e sau nu adevărat. Trebuia să ai mult curaj pentru a-i explica că lucrurile nu stau chiar aşa. De exemplu, i s-a spus că în satul Tisa nu mai sunt decât câteva locuinţe şi m-a pus să demolez toată aşezarea. Am

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 7 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 10 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 6 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 8 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 8 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 8 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Alunecare de teren pe o stradă din Cluj-Napoca/ A fost afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri/ Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată

News.ro acum 6 ore
O alunecare de teren s-a prosus pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 11 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Vremea

București
acum

sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

7°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

8°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

6°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°