Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Elevii, iconari de tradiţie Târgul Meşterilor Populari

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 mai 2010 ·

Aproape 30 de elevi din zece judeţe ale ţării participă la Târgul Meşterilor Populari Copii din România. Printre aceştia se numără şi trei tineri surdo-muţi de la Centrul Şcolar Beethoven din Craiova, care sculptează în lemn.

Expoziţia-concurs se desfăşoară în cadrul „Festivalului Naţional Pe Fir de Baladă“. Elevii şi-au expus lucrările la căsuţele de lemn din centrul pietonal al oraşului, acestea fiind admirate de toţi trecătorii. Printre exponate, se numără icoane pe lemn, sticlă şi vatră, măşti, ţesături, cusături şi sculpturi.

Judeţul Dolj are trei reprezentanţi la târg, mai exact trei băieţi cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani, care sunt surdo-muţi. „Eu practic meşteşugul sculpturii încă din copilărie. Sunt psihologul lor, dar i-am învăţat să şi sculpteze. Având simţul auzului lipsă, şi-au dezvoltat foarte mult simţul artistic. Unii oameni au o reticenţă cu privire la aceşti copii, altora le este milă, dar sunt şi persoane care îi consideră normali“, spune profesorul Ionuţ Smarandache. Printre tineri se numără şi un gorjean din Novaci, care învaţă la centrul din Craiova.

„Am 19 ani şi sculptez de trei ani icoane pe vatră. Nu mi se pare greu, este foarte frumos şi mă bucur atunci când iau premii“, explică, prin semne, Bogdan Bălcescu.

Meşteşugari de mici

Printre cele mai interesante meşteşuguri prezente la târg se numără metaloplastia, meşteşug practicat de elevii din judeţul Sălaj.

„Se realizează pe foiţă de cupru, iar elementele se detaşează de pe un fond unitar, realizându-se basorelief. Se folosesc instrumente speciale, iar temele sunt icoanele, motivele florale şi geometrice“, spune profesorul Florin Lazăr. Din judeţul Gorj participă şase elevi de la Palatul Copiilor Târgu-Jiu, care au expus icoane pe sticlă, pe lemn şi pe vatră, dar şi sculpturi. Emilia Cătuţ are 13 an

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 35 minute
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 56 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°