Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile nu mai aşteaptă banii restanţierilor şi scot la vânzare mii de case şi apartamente

Publicat in Ziarul Financiar, joi 13 septembrie 2012 ·

Bancherii caută să accelereze recuperarea pierderilor din credite restante aruncând pe piaţă mii de case şi apartamente din toată ţara executate silit - de la locuinţe de câteva mii de euro până la clădiri istorice evaluate la milioane de euro.

BCR, BRD şi Banca Transilvania - primele trei bănci din sistem după valoarea activelor deţinute - au pu­blicat pe site-urile proprii anunţuri de vânzare a circa 1.300 de case şi apartamente şi speră să încaseze din valorificarea acestora echivalentul a 70 mil. euro.

Aproximativ 550 de apartamente şi 320 de case sunt scoase la licitaţie de BCR, banca sperând să încaseze din vânzarea lor 35 mil. euro. Numărul anunţurilor publicate pe portalul specializat al băncii a crescut în ultimele luni în condiţiile în care banca se află sub presiunea creditelor neperfor­mante, care au atins un sfert din bilanţ, dar şi pe fondul unei schimbări de strategie, care vizează revenirea pe profit începând de anul viitor.

La rândul său, BRD a publicat pe site-ul propriu anunţuri cu circa 165 de case şi apartamente şi speră să recu­pereze din vânzarea acestora suma de 18 mil. euro. Şi Banca Transilvania a aruncat pe piaţă 250 de locuinţe, cu o valoare cumulată de 16 mil. euro. Anunţurile publicate de bănci pe site-urile proprii sunt însă numai o parte din numărul total al imobilelor executate silit.

În urma unei solicitări a ZF, repre­zen­tan­ţii BRD au menţionat că la finalul lunii iunie nu­mă­rul caselor şi apartamentelor recuperate de bancă de la clienţii rău-plat­nici se ridica la 870 de imobile, nivel similar cu cel de la finalul anului trecut. BRD a vândut însă 155 de locuinţe executate silit în primele şase luni după ce anul trecut banca găsise încă 250 de cumpărători pentru casele recuperate de la restanţieri.

Reprezentanţii unei alte bănci din top zece afirmă că au executat în ultimul an şi jumătate 750

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 32 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

HotNews acum 2 ore
​Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes. Minge de handbalFoto: Anke Waelischmiller/Sven

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 6 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum 54 minute
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 8 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 3 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 5 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

Prostest „Corupția Ucide” în fața Palatului Cotroceni. „Klaus Milion Iohannis, raport de mandat, m-am plimbat, v-am trădat, furtul l-am legalizat” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulţi activişti din cadrul platformei Corupţia Ucide protestează sâmbătă după amiază, 11 mai, în faţa Palatului Cotroceni. Ei au transmis mesaje critice la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Mai multe persoane participă, sâmbătă după amiază, l

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°