Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a spus că nu a dormit în noaptea de 20 martie şi l-a urmărit pe campionul mondial Lucian Bute în ultimul meci, de la Montreal, când a purtat brandul ţării noastre
"Recunosc că nu am dormit în noaptea meciului şi am urmărit toate filmările care s-au făcut în timpul campaniei de pregătire, filmările care s-au făcut la cântar, acolo unde brandul turistic al României a apărut purtat de Lucian Bute, şi am înţeles foarte multe şi despre valoarea lui Lucian Bute, şi despre box în general, iar meciul l-am urmărit cu sufletul la gură", a spus Udrea vineri, într-o conferinţă de presă, în care pugilistul român a anunţat că va boxa în România în acest an, la 9 iulie. Vezi aici detalii.
Lucian Bute l-a învins, în 20 martie, la Montreal, într-un meci în care şi-a apărat titlul de campin mondial, pe pugilistul nord-irlandez Brian Magee.
"Chiar făceam o glumă şi-i spuneam domnului Bute că deja pot să fac o analiză asupra stilului în care boxează, pentru că am fost extraordinar de prinsă de acel moment, aşa cum cred că au fost toţi românii", a adăugat Udrea.
Ministrul Dezvoltării a menţionat că la meciul din 9 iulie 2011 pe care Lucian Bute îl va avea în România brandul turistic va fi promovat cât mai puternic cu putinţă.
"Ne vom asigura că suntem primii ca vizibilitate. Campania de promovare este finanţată din fonduri europene, iar calculul pentru stabilirea bugetului se va face, probabil, pe puncte de rating", a adăugat Udrea.
Oficialul a menţionat că pe parcursul meciului vor fi difuzate clipuri de promovare a imaginii României cu Lucian Bute.
"Este important şi cred că e o mare curiozitate pentru admiratorii lui Lucian Bute să afle de unde vine, unde s-a antrenat, unde a crescut. Acest Explore Carpathian Garden este important pentru cei de afară. Un mare campion s-a format a