Un procuror cu pregătire juridică nu se poate pronunţa niciodată asupra unui caz medical, a declarat, marţi, premierul Victor Ponta, amintind că şi el este specializat în domeniul juridic, dar insistând asupra faptului că nu doreşte să se refere la o situaţie anume şi nici să comenteze cazul Năstase, potrivit Mediafax.
El a arătat, la Antena 3, că un procuror nu se poate pronunţa nici în cazuri medicale şi nici în ceea ce priveşte prejudiciile de fraudă fiscală, fiind necesar să apeleze la expertize criminalistice şi medico-legale.
Ponta a precizat însă că nu doreşte să comenteze în calitate de prim-ninistru situaţia lui Adrian Năstase, pentru a nu se interpreta că politicienii exercită presiune asupra justiţiei.
Medicul Şerban Brădişteanu şi ceilalţi trei ofiţeri au îngreunat şi au încercat să zădărnicească executarea pedepsei aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fostului prim ministru Adrian Năstase, afirmă Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de următoarele persoane: Dumitru Gheorghe, comisar şef de poliţie, adjunct al directorului Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Nicolae Costea, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Marian Apostol, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, şerban Alexandru Brădişteanu, medic în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de favorizare a infractorului în legătură directă cu fapte de corupţie, prevăzută de art. 264 Cod penal, cu aplicarea art. 17 litera a din legea 78/2000", a comunicat DNA, la solicitarea mass-media.
Potrivit sursei citate, în rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori se arată că e