Aceasta argumentatie simplista are insa si ea un rost politic, si anume de a oferi un colac de salvare celor care nu vor sa demisioneze din inaltele functii, desi rezultatele ar impune un astfel de gest. Exemplul cel mai strident este oferit de Ioan Rus, care a anuntat prin agentia Mediafax ca nu se simte vizat de solicitarea lui Adrian Nastase adresata liderilor locali cu rezultate sub asteptari. Fostul ministru de Interne face aceeasi inutila comparatie cu rezultatele partidului la Cluj in 2000, desi in 2004 PSD a pierdut si primaria, si consiliul local, si consiliul judetean. Refuzul lui Ioan Rus de a demisiona este o dovada de aroganta, ca si revolta sa impotriva baronilor din "Regat", ca Mischie si Oprisan, pe care i-a acuzat ca i-au stricat imaginea la Cluj! Exceptionalismul transilvan pe care-l invoca in mod fals Ioan Rus pentru a cere mai multa autonomie ar trebui sanctionat de partid si nu este. Daca PSD nu-i va cere si lui demisia, atunci inseamna ca nu a dorit cu sinceritate ca liderii locali sa-si asume integral responsabilitatea pentru esecurile suferite.

Iata deci ca dubla masura persista, ceea ce ne face sa credem ca, in spatele demisiilor anuntate la sfarsitul saptamanii, se ascund jocuri de culise si lupte pentru putere. Cum altfel am putea interpreta demisia data Ă contre coeur de Dan Ioan Popescu dupa ce obligase organizatia Bucuresti sa-i dea un vot de incredere si dupa lovitura de forta prin care l-a reconfirmat pe Marian Vanghelie ca membru PSD (de unde nu a plecat, de fapt, niciodata) si inlaturarea brutala in absentia a lui Mircea Geoana din functia de presedinte executiv al organizatiei municipale PSD? Pe buna dreptate, ministrul de Externe a sanctionat la Antena 1 lipsa de eleganta si fair play a gestului, mai ales dupa ce Dan Ioan Popescu, altfel colegul sau de guvern, daduse vina pe el pentru esecul PSD in Bucuresti. Demisia lu