O noua editura: Editura Caligraf. Noi colectii: „Istorii urbane“ si „Biblioteca fantastica“.
In cadrul lor au fost lansate, de foarte curind, doua carti „pretioase“, dupa cum le numeste Adrian Majuru: Gradinile Bucurestiului de Alexandru Lancuzov si Ultimul vis imperial de Nicolae Merisanu.
As mentiona pentru inceput ceea ce mi-a atras atentia si m-a facut sa le aleg dintr-o multime de carti de pe raft. Sint scoase in conditii grafice impecabile, cu mare grija si drag pentru obiectul-carte in sine. Au un format mai putin obisnuit, semanind mai degraba cu albumele de arta, iar pozele care insotesc textele par in elementul lor, ceea ce intilnesti mai rar in cartile de proza si, uneori, nu intilnesti in albume.
Gradinile Bucurestiului este, printre foarte multe altele, o carte despre Bucuresti, dedicata, de fapt, Bucurestiului. Am o singura nedumerire: de ce in corpul cartii Capitala apare cu denumirea dupa forma de plural, iar titlul cartii este Gradinile Bucurestiului si nu Bucurestilor – nume ce pastreaza aerul tandru si placut vetust. Inclin sa cred ca e doar o scapare, mai ales ca Alexandru Lancuzov incepe si incheie cu acelasi sentiment coplesitor, ceea ce tradeaza implicarea sa comparind Bucurestiul inceputului de secol al XX-lea cu cel de acum: tristetea. Desi fotografiile sint impresionante – orice gradina, cuvintul folosit, de fapt, pentru mai modernul parc, este un loc al sensibilitatii si al frumosului –, totusi, astazi, spune autorul indirect, ceva le schimba infatisarea si aerul si le acopera cu un cenusiu al mizeriei. Poate din cauza aceluiasi vesnic nerezolvat contrast intre vechi si nou, intre cladirile extrem de noi si impresionante si cele vechi, parasite si lasate de izbeliste. De ce o alta carte despre Bucuresti? in afara mizei personale a autorului pasionat, livrescul e si el un mod de a ne cunoaste propriul oras si,
