Clubul Floreasca, din Bucureşti a fost afectat în noaptea de sâmbătă spre duminică de un incendiu puternic.
Pompierii au intervenit cu 16 autospeciale cu apă şi spumă, însă în ciuda tuturor eforturilor, clubul a fost distrus aproape în totalitate. În tot acest timp, administratorul Costică Năstase, fratele tenismenului Ilie Năstase, a privit de pe margine cum focul îi mistuie afacerea, tranmite rtv.net.
Pompierii s-au deplasat la Clubul Floreasca cu 16 autospeciale, însoţiţi de două ambulanţe SMURD şi două echipaje de la descarcerare. Peste 50 de pompieri s-au luptat ore întregi cu focul. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti, Vasile Daniel, au fost afectaţi de flăcări aproximativ 400 de metri pătraţi