In cazul pediatriei, putem acorda autonomie totala deciziilor exclusiv motivate religios, indiferent de boala sau de starea copilului? Pina unde putem accepta liberul arbitru? De multe ori, decizia pacientului de a urma sau nu un tratament, de a adera sau nu la sfaturile medicului are radacini care depasesc sfera medicala sau a sanatatii. Ar fi nerealist sa ne imaginam ca medicul si pacientul impartasesc aceleasi valori legate de viata si sanatate; in schimb, momentul in care decizia medicului si cea a pacientului vin in conflict grabeste, de multe ori, etichetarea pacientului ca fiind incompetent sau incapabil in a lua decizii, intrucit este greu de acceptat ca un pacient poate refuza ceea ce, de fapt, este oferit spre beneficiul sau. Dar, potrivit valorilor pacientului, beneficiul sau poate sa nu coincida cu ceea ce medicul considera ca ar reprezenta "binele", din punct de vedere medical. Exemplul clasic ar fi cel al unui pacient cu neoplasm, care refuza un tratament complex: chimioterapie, radioterapie, interventii chirurgicale, cu sanse minime de supravietuire, in favoarea unei calitati a vietii reziduale, atit cit mai exista, fara chinuri si suferinte. Exemplele pot continua, intarind ideea ca deciziile pacientilor depasesc de multe ori sfera medicala. Pacientii cintaresc consecintele prin prisma valorilor proprii, influentele putind veni din sfera religioasa, sociala sau culturala. In ceea ce priveste credintele religioase, acestea isi pun amprenta deosebit de puternic asupra deciziilor individului. De exemplu, adeptii cultului Martorii lui Jehova nu accepta sub nici o forma transfuziile de singe, indiferent de stadiul bolii sau de situatie, nefiind exceptati nici copiii. Solutia in astfel de cazuri, din fericire, exista, si anume administrarea de unitati de plasma congelata. Costurile sint, insa, suficient de mari si, cel putin in spitalele din Romania, plasma