Firmele de profil lucrează la capacitate maximă. Doar câteva mai primesc comenzi pentru următoarele săptămâni. Vremea bună a prelungit sezonul în construcţii şi a generat o adevărată isterie printre proprietarii de apartamente, care au luat cu asalt firmele ce se ocupă cu reabilitarea termică a imobilelor.
"Vremea ţine cu noi şi deja luna acesta se izoleaza şapte blocuri pe bulevardul Bălcescu. Se lucrează febril şi în cartierele Broşteni şi Dorobanţi. Sperăm ca tot luna aceasta să facem şi ultimele retuşuri ale celor 11 scări de bloc din cartierul Unirii Sud. Locatarii sunt mulţumiţi pentru această iniţiativă. La un bloc cu 43 de apartamente, iarna trecută am economisit 10 gigacalorii pe lună în urma izolării", a declarat Ion Barbu, preşedintele Uniunii Asociaţiilor de proprietari din Buzău.
Pentru că în anul 2010 afacerile n-au mers chiar pe roz, patronii firmelor de construcţii sunt mulţumiţi de avalanşa de comenzi de pe final de an şi îşi freacă mâinile de bucurie.
"E vremea foarte bună şi toate comenzile sunt făcute cu o lună înainte. Locatarii au realizat că economiile la facturi sunt foarte mari şi s-au hotărât să izoleze acum, pe final de sezon. Preţurile sunt negociabile în functie de suprafaţă şi de grosimea polistirenului . La izolaţia de 5 cm preţul variază între 50 şi 55 de lei, la cel de 8 între 55 şi 60 de lei iar la cel de 10 între 60-65 de lei pe metrul pătrat," a declarat Liviu Dragu, patronul firmei de alpinişti utilitari Alpcom 05.
Specialiştii firmelor de anvelopare termică spun că izolaţiile cu polistiren expandat cu grosimea de 10 centimetri sunt de preferat pentru clienţii care vor o lucrare bine făcută.
"Eu am recomandat întodeauna polistirenul cu grosime de 10 cm. La acest material punctul de îngheţ apare între polistiren şi perete. De aceea este mult mai adecvat conditiilor noastre de climă," a