Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Percheziţii în Bucureşti şi Dâmboviţa la firme de construcţii. Prejudiciu de 1 milion de dolari

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 20 februarie 2013 ·

Poliţiştii bucureşteni de la Serviciul de Investigare a fraudelor, împreună cu cei de la IPJ Dâmboviţa, efectuează miercuri cinci percheziţii la sediile a trei societăţi comerciale din domeniul construcţiilor, precum şi la domiciliile administratorilor, persoanele fiind suspectate de evaziune fiscală, prejudiciul fiind de aproximativ un milion de dolari, precizează Poliţia Capitalei.

Percheziţiile au loc în Bucureşti şi Dâmboviţa, urmând a fi puse în executare trei mandate de aducere faţă de administratorii societăţilor comerciale.

Acţiunea a fost demarată în baza datelor şi informaţiilor deţinute de către poliţiştii bucureşteni cu privire la faptul că în evidenţele contabile ale acestor agenţi economici ar fi fost înregistrate cheltuieli fictive vizând prestarea unor servicii în scopul obţinerii unor deduceri ilegale de TVA, potrivit Agerpres.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii bucureşteni pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

TOP 3 RECOMANDĂRI ALE EDITORILOR Traian Băsescu îşi anunţă despărţirea de echipa BlagaBăcăuanii l-au plâns pe Sechelariu ca pe CeauşescuAMINTIRI DIN EPOCA DE AUR. "Parcă plecam pe Marte cu racheta şi nu în Berlinul de Est cu trenul..."

CELE MAI POPULARE ŞTIRI IUBITA secretă a unui MARE BOLŞEVIC. Corespondenţa INCENDIARĂ | VideoHoroscopul lui Domn` Profesor. Astăzi sunt avantajate zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Fecioară, Capricorn, Vărsător, PeştiPovestea Aniei Caill, schioarea care a stat 9 ore în comă!

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 10 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°