Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce au făcut parlamentarii în ultimii patru ani

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 12 noiembrie 2008 ·

La nivel naţional, 174 de parlamentari (35%) au avut o activitate slabă, foarte slabă sau chiar insignifiantă, iar 154 de parlamentari (31,62%) au avut o activitate medie. În schimb, 159 de parlamentari (32%) au avut o activitate bună sau deosebită, conform criteriilor studiului „Parlamentarii la raport”, dat astăzi publicităţii de Institutul European pentru Democraţie Participativă – QVORUM. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu Astfel, Florin Iordache (PSD, Olt), Andrian Mihei (PNL, Constanţa), Dan Cârlan (PDL, Iaşi), Mihai Cristian Apostolache (PSD, Prahova), Constantin Igaş Traian (PDL, Arad), Dumitru Bentu (PSD, Vaslui), Mihaela Adriana Rusu (PSD, Satu Mare) sau Adrian Moisoiu (PRM, Mureş)au fost încadraţi în categoria parlamentarilor cu o vizibilitate redusă, dar cu o contribuţie deosebită la stimularea democraţiei participative. Potrivit studiului, există şi parlamentari care se bucură şi de o vizibilitate mediatică ridicată şi care au şi o activitate foarte bună în Parlament, precum: Cristian Boureanu (PDL, Argeş), Emilian Frâncu (PNL, Vâlcea), Minodora Cliveti (PSD, Bacău) sau Peter Ekstein Kovacs (UDMR, Cluj). La polul opus, parlamentari despre a căror contribuţie la stimularea democraţiei participative se poate spune că a fost insignifiantă au fost, spre exemplu: Ion Mânzână (PC, Argeş), Dumitru Dragomir (independent, Vâlcea), Octav Cozmâncă (PSD, Suceava), Aurelian Pavelescu (independent, Olt), Gabriel Plăiaşu (PNL, Dâmboviţa), Liviu Codîrlă (PDL, Galaţi), Daniela Buruiană Aprodu (independent, Brăila), Doina Silistru (PSD, Vaslui), Mircea Stănescu (PSD, Tulcea), Zsombori Vilmo (UDMR, Harghita), Marius Balu (PDL, Mehedinţi). La nivel de regiune, parlamentarii din Ardeal şi din regiunea Banat – Crişana – Maramureş au avut o activitate în medie mai bună decât cea a parlamentarilor reprezentând Muntenia, Moldova şi Oltenia. La nivel de circumscripţii, cel mai bine reprez

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°