Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A murit Alexandru Tocilescu

Publicat in Observator Cultural, vineri 2 decembrie 2011 ·

Marți seară, pe 29 noiembrie, a decedat la Spitalul de Urgență Floreasca din București regizorul de teatru și film Alexandru Tocilescu, în vîrstă de 65 de ani. Cauza este, conform agențiilor de știri, o supradoză accidentală de medicamente pentru inimă; în ultimii peste 20 de ani, regizorul avea probleme de insuficiență renală și făcea dializă de trei ori pe săptămînă, motiv pentru care nu lucra în afara Capitalei.

Cunoscut de prieteni și mediul teatral ca „Toca“, autor, în 1985, al unui Hamlet cu Ion Caramitru în rolul titular, Alexandru Tocilescu și-a semnat multe dintre cele mai importante montări, de la Antigona la Oblomov și de la Elizaveta Bam la Casa Zoikăi, după Revoluție. Ultimele două fac parte, alături de O zi din viața lui Nicolae Ceaușescu și Comedie roșie, dintr-un proiect personal al lui Tocilescu, de chestionare prin teatru a formelor comunismului. Pe lîngă preocuparea constantă de a nu se repeta și de a nu se închide într-un anume stil, o trăsătură definitorie a regizorului era talentul pentru extraordinara punere în valoare a unor actori insuficient distribuiți în propriile teatre: Mihai Constantin (înOblomov la Bulandra și Sfîrșit de partidă la Metropolis), Vlad Ivanov („renăscut“ în Elizaveta Bam de la Bulandra), Gelu Nițu (în Casa Zoikăi la Comedie), Crina Mureșan (în Elizaveta Bam sau Nevestele vesele din Windsor de la Metropolis).

Deși nominalizat de mai multe ori și în ciuda faptului că două dintre spectacolele sale, O scrisoare pierdută (la Teatrul Național din București) și Elizaveta Bam (la Teatrul Bulandra), au fost desemnate drept cele mai bune ale respectivelor stagiuni, Tocilescu nu a primit nici un premiu de regie în cadrul Galei UNITER după 1990.

Corpul neînsuflețit va fi depus joi, 1 decembrie, la sala de la Grădina Icoanei a Teatrului Bulandra, urmînd a fi înmormîntat vineri în capela

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum o ora
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum 24 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

UE a adoptat legea. Pune punct dezvoltării necontrolate a Inteligenței Artificiale

Ziua Constanta acum 59 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut marţi acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters. Agenţia apreciază că Legea

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 33 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum 34 minute
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum o ora
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Cod portocaliu de furtună pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 10 ore
< p> Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu care anunță „averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină”. Sunt vizate localitățil

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 9 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

17°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

15°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°